Când și cum ar putea reveni suporterii pe stadioanele din România. Ce a spus Ionuț Stroe, ministrul Sportului

Când și cum ar putea reveni suporterii pe stadioanele din România. Ce a spus Ionuț Stroe, ministrul Sportului
foto: Facebook

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a vorbit despre posibilitatea ca suporterii să revină pe stadioanele din România în anul 2020, „la sfârșitul acestei toamne, într-un număr și condiții clar și bine definite”.

Ce a spus ministrul Sportuluidespre revenirea suporterilor pe stadioanele din România

Într-o postare pe Facebook, demnitarul a anunțat că „la1 octombrie se va face la nivelul guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea școlilor, a anumitor activități sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum și, bineînțeles, impactul campaniei electorale”.

„Ministerul Tineretului și Sportuluiare pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârșitul acestei toamne, într-un număr și în condiții clar și bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competițiilor la nivel de copii și juniori și la ligile inferioare”, a adăugat Ionuț Stroe.

El a explicat că „responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparține în egală măsură autorităților, care trebuie să ofere aceste norme legale, dar și organizatorilor acestor meciuri”.

Ionuț Stroe:„Sportul a avut un rol marginal în tot ce a însemnat decizie instituțională în România, până în momentul de față”

Ministrul Ionuț Stroe afirma, în debutul lunii septembrie, că sportul românesc a înregistrat regrese în ultimii ani, deoarece până acum a fost tratat de factorii decizionali ca un subiect marginal. În direct pe B1 TV, el a explicat că, în școli, copiilor nu li se mai oferă posibilitatea de a face sport așa cum ar trebui.

„Pur și simplu sportul a avut un rol marginal în tot ce a însemnat decizie instituțională în România, până în momentul de față. L-am luat ca pe un bun dobândit și moștenit. Am avut tradiție, am avut performanță în sport, dar pur si simplu ne-am interesat mai puțin de modul în care putem să-l menținem și să-l dezvoltăm. Din păcate, atât școala, cât și părinții au contribuit la această situație, în sensul că copiilor în școală, primul loc în care fac cunoștință cu sportul, nu li se mai oferă posibilități. Din păcate, nici încurajați nu au fost, apropo de modul în care sunt scutiți de la orele de sport”, spunea Ionuț Stroe.

El adăuga că, din cauza subfinanțării, cluburile „au ajuns într-o situație extrem de dificiă. Pandemia a făcut ca sursele de venit să fie și ele limitate. Avem un număr foarte mic de copii care fac sport, avem o bază de selecție pentru viitorul sport de performanță mult, mult prea mică, comparativ cu ce aveam în anii 80-90 în România. Cluburile nu manifestă interes, nici posibilități nu mai au să selecteze foarte mulți copii, pentru că pur și simplu numărul lor e în continuă descreștere. De asta socotim că trebuie acționat urgent”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)