Constanţa: 14 profesori au fost confirmați cu coronavirus, 10 fiind din mediul preuniversitar

Constanţa: 14 profesori au fost confirmați cu coronavirus, 10 fiind din mediul preuniversitar

Cazurile infecției cu coronavirus au apărut chiar din prima zi de școală. Paisprezece profesoridin judeţul Constanţa au fost confirmațicu Covid-19, iar dintre aceștia10sunt din învăţământul preuniversitar, iar patru din cel universitar.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa (DJSC), Cristina Schipor, a spus că au fost efectuate controale în școlile cu probleme, iar cele mai multe au fost rezolvate.

„Săptămâna trecută am făcut inspecţii la şcolile cu precădere cele pe care le ştiam că au probleme. În mare parte ele s-au conformat, şi-au rezolvat problemele. Cine a mai avut ceva de rezolvat, am dat termene, iar pentru noi acţiunea de control nu s-a terminat şi va fi pe toată perioada lunii septembrie”, a afirmat Cristina Schipor.

Eaa mai spuscă în municipiul Constanţa sunt 106 cadre medicale pentru cele 80 de şcoli.

„La nivelul oraşului Constanţa avem 106 cadre medicale, însemnând medici stomatologi, medici de medicină generală şi asistenţi, deci la un număr de 80 de şcoli oraşul Constanţa este acoperit cu cadre medicale. Puţin mai rău stăm în rural, dar legislaţia ne permite UAT-urilor, primarilor să facă contracte de prestări servicii pentru a beneficia şi şcolile din comunele lor, din localităţile lor, cu medicii de familie”, a transmis directorul DSPJ Constanţa.

„Sunt 10 cadre didactice din preuniversitar şi patru din universitar şi au trei contacţi carantinaţi din cadre de învăţământ. Elevi nu avem la acest moment”, a spus Cristina Schipor, potrivit News.ro

„Zece şcoli nu aveau avizul pentru că nu erau racordaţi la canalizare sau nu aveau apă, dar în urma vizitelor o parte din ele şi-au remediat problemele. Legislaţia pentru câteva luni le dă voie să-şi asigura aprovizionarea cu apă din nişte containere, s-au supus şi le-au asigurat, acum trebuie doar să aducă documentaţia să putem să îi avizăm”, a mai explicat aceasta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`