La doar o săptămână după ce fusesearestat pentru că a condus în stare de ebrietate, Gérard Depardieu a decis să treacă la cele sfinte şi să se lepede de satana. Actorul în vârstă de 71 de ani a cerut să fie botezat şi să se alăture bisericii ortodoxe ruse, scrie Le Figaro.
Ceremonia a avut loc pe 4 septembrie la Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Paris, lăcaş de cult ce ţine de Patriarhia din Moscova.
lujba ortodoxă în cursul căreia a fost botezat Depardieu a fost condusă chiar de Jean de Doubna, mitropolitul bisericilor ortodoxe de tradiţie rusă din Europa occidentală, Regatul Ţărilor de Jos şi Scandinavia.
Potrivit martorilor, actorul francez a respectat ritul ortodox al botezului. După ce s-a lepădat de Satana – element-cheie al ceremoniei – respectat şi îndeplinit „cu un zel incontestabil” de Depardieu, actorul s-a întors către Est şi a recitat din Crez. Depardieu a fost dus apoi în faţa altarului unde a fost stropit cu apă sfiinţită din cap până în picioare.
Gérard Depardieu esteşi cetăţean rus din 2013, decretul fiind semnat de Vladimir Putin, actorul stabilindu-se o perioadă în Rusia.
Catolic dar nepracticant, Depardieu nu a fost niciodată botezat până acum, afirmă site-ul orthodoxie.com. De notat că actorul francez se convertise la islam în 1967, apoi a aprofundat o perioadă budismul şi hinduismu. Culmea este că după ce a trecut la ortodoxie, actorul a declarat că plănuieşte să treacă și la iudaism…
Gérard Depardieu, care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Cyrano de Bergerac” (1990), a jucat în peste 200 de filme şi producţii de televiziune. Este recunoscut pentru roluri din filme ca „1900/ Novecento” al lui Bernardo Bertolucci, „La Chèvre” al lui Francis Veber, „Le dernier métro” al lui François Truffaut, „Green Card” al lui Peter Weir şi miniseria „Le Comte de Monte Cristo”.