Lili Sandu povesteşte cu lacrimi în ochi despre drama pe care o trăieşte. De ce problemă suferă copilul vedetei? Cât de gravă este starea de sănătate a acestuia?

Foto: Facebook

Frumoasa Lili Sandu a devenit mămică în urmă cu o lună, însă la puţin timp după naşterea micuţului aceasta a primit o veste care a devastat-o.

În primă fază, vedeta născuse un băieţel perfect sănătos luând nota 10 la naştere, însă fericirea ei a durat foarte puţin deoarece medicii i-au dat vestea că micuţul suferea de o formă severă de icter.

„Bilurubina era destul de crescută, în jur 12-14, este un icter mai avansat din cauză faptului că există o incompatibilitate între grupa mea de sânge și cea a lui Silviu, tatăl lui Thomas, au existat niște anticorpi care au dat peste cap acest nivel al bilurubinei. Ideea este că el este stă în permanență la aceste lămpi. Sunt doar două momente ale zilei în care îl pot vedea și în care pot sta cu el și îl pot alăpta. Și asta din a treia zi, pentru că până în a treia zi a stat doar la lampă și n-am putut să-l țin în brațe’, a povestit într-un filmuleț realizat de Lili pe patul de spital.

Minunea care i-a salvat viaţa

Cu toate acestea, vedeta a sperat până în ultima clipă că băieţelul ei o să se facă bine şi nu şi-a pierdut niciodată credinţa.

”La mai puțin de 24 de ore de la nașterea lui TJ și a dat seama (n.r medicul) că o forma mai invazivă de icter se instalase. Au urmat 8 zile de lampa, perfuzii și durere în suflet pentru mine că mama dar la finalul lor, profesionalismul dnei doctor ne facuse Învingători.”, a spus Lili Sandu despre diagnosticul pe care medicii i l-au pus bebelușului lor, potrivit SpyNews.ro

Acum, Lili Sandu împreună cu soţul său se bucură de băieţelul lor perfect sănătos şi fac pregătiri intense pentru botezul celui mic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră