CORONAVIRUS | Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nerespectarea regulilor poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi

CORONAVIRUS | Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nerespectarea regulilor poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că dacă regulile de protecție sanitară nu vor fi respectate, în perioada următoare, în România s-ar putea înregistra zilnic peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19, având în vedere că în această lună va începe școala și vor avea loc alegerile locale. O situație clară va exista abia la finalul lui septembrie, adică la două săptămâni după revenirea elevilor în bănci.

Nelu Tătaru avertizează că România ar putea depăși 2.000 de cazuri zilnice de COVID-19 dacă regulile de protecție nu sunt respectate

„În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1.500de cazuripe zi.Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândăla un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi 24.

„Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologiaunei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARSCoV-2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că celedouăsăptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a adăugat ministrul Sănătății, precizând că autoritățile pregătesc unitățile medicale și pentru situația în care ar putea exista 2.000 de noi îmbolnâviri în fiecare zi, însă felul în care va fi gestionată situația depinde foarte mult de gravitatea cazurilor.

Tătaru: Septembrie ”este o lună de încercare, este o lună grea”

De altfel, Nelu Tătaru a precizat și luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că septembrie este „o lună de încercare, o lună grea” pentru România, iar despre o posibilă scădere a număului de îmbolăviri s-ar putea vorbi abia în octombrie și asta numai dacă regulile de protecție vor fi respectate.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a spus Nelu Tătaru, la TVR.

Peste 97.000 de cazuri de coronavirus, înregistrate în România de la debutul pandemiei

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.136 de noi cazuri deCOVID-19, dintr-un total de 20.552 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 618 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, autoritățile transmit că 41 de pacienți cuCOVID-19au decedat de luni până marți, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 460 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus. De la începutul epidemie și până în prezent, în România, au fost înregistrate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus, iar bilanțul deceselor în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus a ajuns la 3.967.

Din totalul cazurilor noi raportate în ultimele 24 de ore, cele mai multe au fost înregistrate în București (257) și în județele Ilfov (63), Brașov (44), Iași (44) și Timiș (40).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`