E LEGE! Pensionare ANTICIPATĂ pentru cei care locuiesc în aceste localități! Vezi aici LISTA completă

E LEGE! Pensionare ANTICIPATĂ pentru cei care locuiesc în aceste localități! Vezi aici LISTA completă

De la poluare la pensionare. Deputații au adoptat marţi un proiect de lege care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 236/2010 și a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Astfel, legea mai are de parcurs doar un pas- promulgarea de către președinte, scrie Adevărul.

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, (…) pe o rază de 8 km în jurul unor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, se arată în proiectul adoptat, potrivit Agerpres.

Lista completă a localităților vizate:

  • Localitățile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele,
  • Județul Hunedoara: Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan
  • Județul Alba: localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna
  • Județul Bacău: localitățile Bacău şi Oneşti
  • Județul Brașov: localităţile Victoria şi Făgăraş
  • Județul Caraş-Severin: localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa
  • Județul Cluj: localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda
  • Județul Galați: Orașul Galaţi
  • Județul Gorj: localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni,
  • Județul Ialomița: localităţile Ciulniţa şi Slobozia
  • Județul Parhova; localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova,
  • Județul Suceava: localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei
  • Județul Timiș: localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti
  • Județul Tulcea: localitatea Mina Altân Tepe
  • Județul Vâlcea: localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea

Pentru a te putea pensiona anticipat, trebuie să faci dovada că ai locuit într-unul dintre aceste orașe sau pe o rază de 8 km în jurul lor, timp de 30 de ani

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)
21:49 - George Simion, reacție după ce Guvernul României a publicat documentul privind interdicția sa în Ucraina: Autoritățile ucrainene confirmă ce am tot spus – Motivul interdicției mele e activitatea mea pro-românească
21:45 - Simona Spătaru (USR), după documentul publicat cu privire la interdicția lui George Simion în Ucraina: Din perspectiva mea de avocat, faptele acestea sunt de gravitate mare. Este important că au apărut măcar înainte de turul 1 (VIDEO)