Creșterea pensiilor cu 40% și majorarea salariilor profesorilor, reintroduse în buget: Amendamentele PSD la proiectul privind rectificarea bugetară (DOCUMENT)

Creșterea pensiilor cu 40% și majorarea salariilor profesorilor, reintroduse în buget: Amendamentele PSD la proiectul privind rectificarea bugetară (DOCUMENT)

PSD a depus, luni, în Comisiile de specialitate din Parlament, un amendament la proiectul de ordonanță de urgență privind rectificarea bugetară prin care este reintrodusă creșterea pensiilor cu 40%. Majorarea cu 40% este prevăzută în Legea pensiilor. Executivul a decis însă creșterea veniturilor pensionarilor cu 14% de la 1 septembrie, precizând că este valoarea maximă care poate fi suportată de buget în acest moment, în contextul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus.

PSD a reintrodus în proiectul de rectificare bugetară majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor profesorilor

Proiectul privind rectificarea bugetară, venit de la Guvern, a fost dezbătut, luni, în Comisiile de muncă din Camera Deputaților și Senat, controlate de social-democrați. În acest context, la proiectul de act normativ a fost depus un amendament care prevede creșterea pensiilor cu 40%, informează HotNews.ro. Totodată, aleșii PSD au venit cu un alt amendament referitor la majorarea salariilor profesorilor din acest an, nu din 2021, așa cum a anunțat Guvernul.

Concret, grupul parlamentar al PSD a eliminat din proiectul de lege formularea referitoare la creșterea pensiilor cu 14%, prin urmare majorarea va rămâne de 40%, așa cum este prevăzută în Legea pensiilor.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 135/2020 care se referă la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 urmează să fie votat în plenul reunit alCamerei Deputaților și Senatului.

Amendamentele depuse la proiectul de ordonanță de urgență pot fi consultate AICI

Premierul Ludovic Orban: Cer parlamentarilor să fie responsabili și să susțină rectificarea bugetară cum am hotărât-o

Premierul Ludovic Orban a precizat recent că Executivul se va adresa Curții Constituționale dacă social-democrații vor modifica în Parlament proiectul de lege privind rectificarea bugetară în sensul creșterii pensiilor cu 40% și al majorării salariilor profesorilor din luna septembrie. Proiectul de rectificare bugetară prezentat de Guvern prevede majorarea punctului de pensie cu 14% de la 1 septembrie.

Totodată, șeful Executivului a făcut un apel la aleși să susțină ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară în forma în care a fost stabilită de Guvern, pentru că, spune Ludovic Orban, ”orice cheltuială suplimentară (…) se va întoarce împotriva tuturor românilor”.

„După ce au vrut să lase România fără Guvern, astăzi,PSDvrea să lase România fără buget. Solicit parlamentarilor să susțină ordonanța de urgență pe rectificarea bugetului de stat pentru că ea este construită pe baza analizelor, a studiilor de impact. Orice cheltuială suplimentară este introdusă în dezbaterea OUG de rectificare a bugetului se va întoarce împotriva tuturor românilor, va accentua dezechilibrele și riscă să compromită perspectivele de relansare economică pe care le-am construit pe termen mediu și lung. Cer parlamentarilor să fie responsabili și să susțină rectificarea bugetară cum am hotărât-o. Și așa am făcut eforturi extrem de mari pentru a găsi resurse să creștem veniturile unor categorii importante, să creștem punctul de pensie, să găsim resurse pentru a crește alocațiile pentru copii, am găsit resurse să susținem autoritățile locale în eforturile pe care le fac pentru a putea face față cheltuielilor în timp de pandemie”, a declaratLudovic Orban.

De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie a crescut cu 14%, de la 1.265 lei la 1.442 lei. Concret, un pensionar cu o pensie medie la nivel naţional de 1.339 de lei va primi în plus 187 de lei, ajungând la circa 1.526 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România