Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat că există o capacitate de 5.000 de teste pentru COVID-19 pe zi. Edilul a susținut o declarațiede presă în contextul în care consilierii generali ai Capitalei s-au reunit în şedinţă luni, de la ora 11.00, pe ordinea de zi figurând 27 de proiecte de hotărâre, care vizează printre altele testarea elevilor, cadrelor didactice, personalului medical şi angajaţilor STB.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Vrem să fim capitală europeană și din punct de vedere sanitar. Avem reacții foarte bune din partea cadrelor didactice, vor să se testeze. Avem o capacitate de testare de 5.000 de teste pe zi. Primăria Capitalei, prin ASSMB, s-a afiliat cu mai multe, să spunem, și spitale, dar și clinici private. Așadar, vom putea să facem față unui număr mare de testări, iar pentru copii, mă refer și la pre-școlari, școlari, liceeni, dar și studenți, de asemenea dorim să le oferim testare gratuită doar în caz de nevoie. Subliniez acest lucru”, a declarat Gabriela Firea.
Edilul a explicat „nimeni nu va fi obligat, mă refer la copii, să fie testat, dar varianta noastră, pe care o expunem public, este aceea de a nu speria copiii, de a nu le induce o stare de panică, așa cum consider că va provoca ceea ce propune Ministerul Sănătății prin DSP, și anume internarea copiilor care la triajul realizat de cabinetele de medicină școlară, prin medici și asistenți, dacă prezintă simptome, să spunem, respiratorii specifice SARS-CoV-2, să fie internați două, trei zile. Noi nu suntem de acord cu așa ceva. Considerăm că avem capacitatea, pentru că ne-am organizat pe parcursul verii, să putem să testăm imediat un elev care prezintă – repet, la triajul de dimineață – febră crescută, poate tuse, poate durere în gât, și nu este nevoie să îi internăm, să îi speriem, repet, să-i panicăm, să-i traumatizăm. Suntem pregătiți să facem față unui număr mare, în prima fază, de 250.000 de teste. Sunt convinsă că nu va fi nevoie să testăm atât de multe persoane în primă fază, dar noi vrem să fim pregătiți, să nu existe o situație, o sincopă în care avem nevoie, să spunem, într-o zi de 100, 200 de teste sau poate chiar 1.000 de teste și noi să nu putem să facem față”.
Consiliul General al Municipiului București s-a reunit în ședință, luni, iar pe ordinea de zi a întrunirii figurează 27 de proiecte de hotărâre, care vizează testarea elevilor, cadrelor didactice, personalului medical şi angajaţilor STB, lansarea programului „Supa comunitară”, precum şi acordarea titlului de cetăţean de onoare actorilor Mitică Popescu şi Horaţiu Mălăele, potrivit Agerpres. În acest context, Gabriela Firea a lansat noi critici către PNL și USR.
„Fac aceste precizări pentru că, am înțeles, înaintea ședinței chiar s-au antepronunțat consilierii generali PNL și USR, care au spus că nu vor vota aceste proiecte vitale pentru sănătatea bucureștenilor, și anume testarea gratuită a cadrelor didactice și a elevilor. Nici nu mă mir că au făcut acest anunț, pentru că ei susținând un guvern care a făcut afaceri în pandemie, care pur și simplu a oripilat o întreagă Europă cumpărând măști de 100 de ori mai scumpe, care are în fruntea Ministerului Educației o persoană care nu a pregătit absolut nimic pentru începerea noului an școlar și care vorbește cu grave greșeli gramaticale, deci nu mă mir că au anunțat că nu votează, se înscriu practic în politica pe care au avut-o de patru ani de zile împotriva cetățenilor din Municipiul București. Dacă în întreaga lume se testează masiv persoanele asimptomatice, dacă toată Europa a testat înainte să înceapă școala, noi să fim ultimii, ultimii de pe planetă care spunem că nu sunt bune testările? Asta este politica promovată la guvernare de PNL și susținută de USR, USR care nu mai are dreptul acum să spună că luptă împotriva corupției, câtă vreme susține un guvern corupt”, a adăugat Gabriela Firea.