Rata de promovare a BAC-ului în sesiunea din toamnă: 34,1% / Creștere de aproape 1% față de anul trecut

Rata de promovare a BAC-ului în sesiunea din toamnă: 34,1% / Creștere de aproape 1% față de anul trecut

Rata finală de promovare a examenului de Bacalaureat 2020, înregistrată în sesiunea august-septembrie (după soluționarea contestațiilor), este de 34,1%.

Se observă o creștere cu aproape un procent față de sesiunea august-septembrie a anului trecut (33,4%) și o majorare de 1,9% comparativ curata de promovare generată de rezultatele inițiale (31,5%).

Rata de promovare a BAC-ului în sesiunea din toamnă este de 34,1%

Mai exact,11.742 de candidați (cu 884 mai mulți față de prima afișare a rezultatelor)au promovat examenul în aceastăsesiune de toamnă.

Dintre aceștia, 7.543 de candidați provin din promoția curentă, iar 4.199 de candidați provin din promoțiile anterioare.

Concret, 34.462 de candidați din totalul celor 42.747 de candidați înscriși s-au prezentat la examenul maturității, sesiunea de toamnă.

Au fost depuse 10.355 de contestații (12.482 în 2020), defalcate astfel: proba E)a) -2.664, proba E)b) -25, proba E)c) -4.072 și proba E)d) – 3.590. În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

În consecință, rata de succes pentru promoția din acest an școlar a crescut la 36,4% (de la 34% – înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 30,5% (27,8% înainte de soluționarea contestațiilor).

Premieră pentru BAC-ul din toamnă – un candidat a luat examenul cu media generală zece

În această sesiune, s-a înregistrat și o premieră.

Un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Candidatul face parte din promoția curentă.

De partea cealaltă, din cauza unor fraude sau tentative de fraudă,au fost eliminați din examen 169 de candidați.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci).Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultate finale Bacalaureat 2020, toamna

Duminică, 5 septembrie,au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă.

Anul acesta, în premieră, din cauza epidemiei de coronavirus, Bacalaureatul a fost susținut în trei sesiuni diferite: cea din iunie, sesiunea specială din iulie și bacalaureatul de toamnă.

Elevii au susținut doar materia de pe semestrul I, ținându-se cont că în semenestrul al II-lea s-au fpcut exclusiv cursuri online.

„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”, afirmă MEC, într-un comunicat de presă.

Lista notelor la Bac, după rezolvarea contestațiilor, afișată de Edu.ro

Alba

Arad

Argeș

Bacău

Bihor

Bistrița-Năsăud

Botoșani

Brașov

Brăila

București

Buzău

Călarași

Caraș-Severin

Cluj

Constanța

Covasna

Dâmbovița

Dolj

Galați

Giurgiu

Gorj

Harghita

Hunedoara

Ialomița

Iași

Ilfov

Maramureș

Mehedinți

Mureș

Neamț

Olt

Prahova

Satu Mare

Sălaj

Sibiu

Suceava

Teleorman

Timiș

Tulcea

Vâlcea

Vaslui

Vrancea

Urmăriți B1TV.ro și pe
`