Mai mult de jumătate din germani consideră că ar fi mai potrivită o ieșire a țării din zona euro, mai ales că îngrijorarea privind posibila ieșirea a Greciei este din ce în ce mai accentuată, scrie The Telegraph.
Aceasta este concluzia unui sondaj dat publicității de Bild am Sonntag, potrivit căruia 51% dintre germani ar dori ieșirea din zona cu monedă unică, pe motiv că economia ar funcționa mai bine.
De asemenea, 71% dintre germani ar dori ieșirea Greciei din zonă, dacă țara nu-și îndeplinește promisiunile privind planul de austeritate.
La rândul său, ministrul german al economiei, Philipp Roesler, a estimat, într-un interviu acordat aceleiaşi publicaţii, că ”are dubii considerabile cu privire la faptul că Atena îşi va ţine promisiunile legate de reforme”.
Grecia a fost supusă unor mari presiuni în vederea punerii în aplicare a programului de reforme structurale, în schimbul unui program de ajutor financiar în valoare de mai multe miliarde de euro, acordat ţării din 2010.