Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a anunțat că Guvernul Orban a aprobat, prin ordonanță de urgență, un mecanism de stimulare a companiilor pentru creșterea capitalurilor proprii, pentru a trece din zona capitalurilor pozitive în zona capitalurilor pozitive.
„Ministerul Finanţelor Publice a propus un mecanism de stimulare a companiilor pentru creşterea capitalurilor proprii, pentru a trece din zona capitalurilor negative în zona capitalurilor pozitive. După acordarea bonificaţiilor, realizată în acest an pentru IMM-uri şi pentru marii contribuabili, respectiv 5 şi 10%, prin acest mecanism, practic, continuă acest stimulent pentru companii pentru a-şi îmbunătăţi performanţa financiară. Astfel, în cazul în care o companie într-un an fiscal înregistrează o creştere a capitalurilor proprii cuprinsă între 5 şi 25%, se acordă o bonificaţie din impozitul pe profit cuprinsă între 5 şi 10% pentru fiecare treaptă de creştere a capitalurilor proprii. (…) Companiile care înregistrează deja capitaluri proprii pozitive beneficiază de o reducere a impozitului pe profit de 2%. Acest proiect de ordonanţă de urgenţă a fost adoptat în forma finală în această şedinţă de guvern şi va intra în vigoare imediat ce vor fi publicate normele de aplicare”, a afirmat oficialul, la finalul ședinței de Guvern de joi, citat de Agerpres.
Cabinetul liberal a adoptat mai multe măsuri în cadrul reuniunii de la Palatul Victoria, iar printre acestea se numără și cea privind stabilirea zilei de 6 decembrie ca dată a alegerilor parlamentare.
„Alte două hotărâri de guvern importante în ceea ce priveşte calendarul alegerilor pentru perioada următoare, aşa cum premierul ne-a anunţat în deschiderea şedinţei de guvern – au fost propuse hotărârile de guvern iniţiate de Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, respectiv data de 6 decembrie 2020″, a declarat Ionel Dancă.
Totodată,Guvernul Orban a adoptat programul „Electric Up”, prin care întreprinderile mici și mijlocii din sectorul HoReCaau posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi a staţiilor de încărcare.
Ionel Dancă a mai precizat că „a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind mecanismul de gestionare a Planului naţional de Relansare şi Rezilienţă, necesar României pentru accesarea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană. Practic, odată cu adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, se creează cadrul legal pentru elaborarea mecanismului şi gestionarea mecanismului de realizare a Planului naţional de Relansare şi Rezilienţă”.
Nu în ultimul rând, a fost adoptat șiproiectul de ordonanță de urgență pentru crearea cadrului legalîn baza căruia tinerii fermieri vor putea obține, prin concesiune, teren de la stat de maximum 50 de hectare.