Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru miercuri, 02 septembrie 2020. Astfel, astăzi va fi în continuare cald, în sud-estul României vremea fiind chiar caniculară. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 35 de grade.
Mai exact, miercuri, la fel ca și în ziua anterioară, va fi în continuare cald. În sud-estul României vremea va fi chiar caniculară, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depaşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi înnorat pe parcursul zilei în nordul ţării şi la munte, iar din a doua parte a nopţii şi în sud-vestul ţării, dar şi în zona submontană a Olteniei şi a Munteniei.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 35 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade Celsius în estul Transilvaniei şi 23 de grade Celsius pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
În săptămâna 31 august-6 septembrie 2020 vremea rămâne călduroasă, chiar caniculară în zonele de campie și de podiș. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură umezeală va atinge și va depăsi pragul critic de 80 de unitatăți.
Temperaturile maxime se vor incadra în general intre 30 și 37 de grade Celsius, iar cele minime între 13 și 23 de grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin, însă în orele dimineților si îndeosebi în a doua parte a nopților, se va semnala ceață pe arii restrânse, mai ales în zonele depresionare la început, apoi și în regiunile sud-estice, cu precădere în noaptea de duminică spre luni. Vântul va sufla slab și moderat, dar local și temporar va avea intensificări ușoare.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în vest, centru și nord-vest, iar în rest va fi în general deficitar.
În Bucureşti, vremea se va menţine caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul a 19 grade Celsius.
La munte, va fi înnorat şi va ploua mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Vântul va avea unele intensificări, în special pe creste. Temperaturile se vor înregistra între 15 şi 22 grade Celsius.
La malul Mării Negre, vremea va fi frumoasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori de 24 şi 26 de grade Celsius.