Senatoarea Carmen Dan și deputatul Cătălin Rădulescu sunt doi dintre social-democrații care au lipsit, luni, de la ședința Parlamentului în care trebuia dezbătută și votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Săptămâna trecută, liderul PSD Marcel Ciolacu se lăuda că are asigurate 250 de voturi, mult peste cele 233 necesare pentru trecerea moțiunii. Realitatea, însă, s-a dovedit a fi cu totul alta: PSD nu a fost în stare nici măcar să asigure cvorumul de ședință. Asta în contextul în care Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele partidului, dăduse de înțeles că social-democrații care nu vin la ședință sau votează împotrivă ar putea fi excluși. După eșecul răsunător din Parlament, însuși Marcel Ciolacu a amenințat cu excluderea, deloc impresionat de motivele medicale invocate de aceștia. Carmen Dan susținuse că e în autoizolare la domiciliu, după ce mama sa a fost depistată pozitiv cu coronavirus, iar Cătălin Rădulescu afirmase că i s-a făcut rău și chiar a tușit sânge.
Luni, înainte de ședința Parlamentului în care urma să se dea votul pe moțiunea de cenzură, senatoarea Carmen Dan a anunțat că nu va putea participa, deoarece mama ei a fost depistată pozitiv cu coronavirus, iar ea acum este nevoită să stea în izolare la domiciliu 14 zile.
Dan a fost o apropiată a lui Liviu Dragnea și ministru al Internelor în guvernările PSD. A rămas în istorie după ce, în mandatul său, oamenii au fost bătuți și gazați de jandarmi la un protest pașnic din Piața Victoriei.
„În aceeași zi în care mama a fost confirmată eu am fost testată, iar rezultatul este negativ. Nu am simptome de niciun fel, doar că legea îmi impune să stau în autoizolare, lucru pe care îl voi respecta!”, a anunțat Carmen Dan, pe Facebook.
Ea a mai ținut să precizeze că „în oricare alte condiții, nu cred că e nevoie să asigur pe nimeni că aș fi fost acolo. O fractură de mână sau de picior, o răceală mai mult sau mai puțin banală sau orice altă problemă de acest gen nu m-ar fi oprit să ajung în Parlament”.
După ce Marcel Ciolacu a început să vorbească despre excluderea din PSD a parlamentarilor social-democrați care au absentat, Carmen
Dan a revenit cu precizări. Ea a atras atenția că legea o obligă să stea în izolare la domiciliu, fiind contact direct al unei persoane depistată cu coronavirus. A mai susținut că ar fi riscat dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor dacă nu ar fi făcut acest lucru.
„Nu mi-am dorit această situație! Mama mea este în spital, deloc într-o stare bună, motiv pentru care nu-mi arde de postări în care să justific ce fac sau ce nu fac. Cine mă bănuiește de înțelegeri oculte tocmai pe mine cu vreun adversar politic înseamnă că nu mă cunoaște. Iar pentru cei care nu mă cunosc nu am nicio obligație să mă justific”, a mai precizat Carmen Dan, în reacția sa de pe Facebook.
La rândul său, Cătălin Rădulescu, zis deputatul ”MItralieră”, a spus că a absentat de la vot deoarece s-a simţit rău, a tuşit sânge şi a mers la spital pentru analize.
„Eu ieri am anunțat că nu mă simt bine, am avut niște discuții cu acest lider Simonis (Alfred Simonis, liderul deputaților PSD – n.r.) și ulterior l-am și anunțat că am tușit foarte tare și am vărsat sânge, am tușit sânge, ceea ce m-a făcut să mă sperii, după care i-am anunțat că probabil n-o să am cum să vin, pentru că așa a hotărât și familia mea, să mă duc să mă internez și să văd ce am la plămâni”, a explicat Rădulescu, pentru Digi24.
„Eu nu mă duc în Parlamentul României ca să mor sau să-mi las familia pe drumuri, pentru că vrea Simonis sau Ciolacu”, a mai spus el.
În schimb, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, afirmase că Rădulescu i-a spus personal că a fost contactat de cei de la PNL, pentru a-i cere să nu se prezinte la moțiunea de cenzură.
„Dacă v-a spus asta, e un mincinos ordinar! Încearcă să vă manipuleze, să vă mintă!”, a tunat Rădulescu.
Luni, după ce a constatat că nu există cvorum pentru întrunirea ședinței, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va propune conducerii lărgite a partidului excluderea lui Carmen Dan și a lui Cătălin Rădulescu, dar și a lui Adrian Todor, deputat de Arad.
„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Todor, Rădulescu și Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile, am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei foști colegi ai mei”, a declarat Ciolacu.
De altfel, deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus, luni seară, din PSD, de către organizaţia din Caracal, pentru că a absentat de la ședința din Parlament.
În schimb, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a susținut că partidul ar trebui să fie înțelegător cu parlamentarii bolnavi care au lipsit de la şedinţă. Acesta a mai spus că deciziile luate din nervi și orgoliu nu fac bine unui partid, mai ales înainte de alegeri.
Întrebat, la RFI, dacă PSD ar trebui să se grăbească în privinţa excluderilor, Dumitru Buzatu a răspuns: „E o prostie, nici un partid nu ar trebui să se grăbească foarte tare cu excluderile, până când nu găseşte motivaţia adevărată a unui gest pe care unul dintre membrii partidului respectiv, cu atât mai mult cu cât e vorba de parlamentari, l-a făcut. Trebuie să fim foarte atenţi cu oamenii”.
Din sala de ședință a lipsit și senatoarea Roxana Natalia Paţurcă.