Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an: „Nu pot fi excluse evoluții mai nefavorabile decât cele anticipate”

Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an: „Nu pot fi excluse evoluții mai nefavorabile decât cele anticipate”

Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an, pe fondul unei contracții economice între 4 și 6% din PIB. De altfel, și premierul Ludovic Orban a vorbit despre un deficit de 8,5 – 8,6%, precizând însă că acesta va fi unul „dintre cele mai mici la nivel european”. Situația economică a României nu era îmbucurătoare nici la începutul anului, iar izbucnirea epidemiei de coronavirus, ce a determinat închiderea temporară a numeroase sectoare de activitate, a înrăutățit și mai mult situația. În acest context, mai multe cheltuieli au fost amânate: creșterea salariilor profesorilor se va face la anul, alocațiile pentru copii nu s-au dublat, ci au fost majorate cu 20%,iar pensiile nu au mai crescut cu 40%, cum prevede legea, ci doar cu 14%.

Consiliul Fiscal: Deficit bugetar de 8,6 – 9,4% în 2020

Consiliul Fiscal, organism independent cu rol de organism consultativ, prognozează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an, cu o contracție economică între 4 și 6%.

„Având în vedere scenariul de bază al CF caracterizat de o scădere a PIB real cuprinsă între 4 și 6%, estimarea de deficit bugetar pentru 2020 este cuprinsă între 8,6-9,4% din PIB. În acest context economic, sanitar și electoral, caracterizat de incertitudini neobișnuit de mari nu pot fi excluse evoluții mai nefavorabile decât cele anticipate în acest moment. Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puțin 7,5% din PIB, chiar admițând expirarea măsurilor temporare și revenirea economiei prognozată de CNSP – creștere economică de 4,9% pentru anul 2021”, se arată într-un document al Consiliului.

Instituția mai precizează că majorarea punctului de pensie cu 14% implică un efort bugetar de 3,6 miliarde lei 2020 și 10,92 miliarde lei în 2021: „O astfel de măsură, cu impact important asupra construcției bugetare pe anul 2021, ar trebui inclusă într-un cadru fiscal-bugetar pe termen mediu”.

„O absorbție masivă de resurse europene din cadrul financiar multianual și din Planul european de redresare va reduce nevoia de finanțare de pe piețele financiare și va susține cererea și oferta agregate interne, permițând, astfel, o traiectorie de corecție macroeconomică mai lină”, mai apreciază Consiliul Fiscal.

Ludovic Orban: Deficitul bugetar va ajunge la 8,5 – 8,6%, dar va fi „dintre cele mai mici la nivel european”

La mijlocul lunii august, premierul Ludovic Orban declara că deficitul bugetar se va duce spre 8,5 – 8,6% după rectificarea bugetară operată tot luna trecută, dar va fi „dintre cele mai mici la nivel european”.

„Evident că va crește deficitul bugetar, probabil va fi undeva la 8,5-8,6%. Dați-mi voie, în schimb, să vă recomand să urmăriți evoluția deficitelor în toate țările europene și să vedeți că vom avea un deficit bugetar dintre cele mai mici la nivel european.

Sigur că alte țări sunt în alte situații. Germania cred că n-a mai avut deficit de 10 ani și-și permite un deficit mai mare.

România a avut deficite succesive, a trebuit să se împrumute, cei de dinainte (guvernările PSD) s-au împrumutat mai scump din acuza lipsei de credibilitate și sustenabilitatea unui deficit bugetar mai mare e extrem de dificilă”, a explicat șeful Guvernului, la acea vreme.

La rândul său, când a prezentat rectificarea bugetară, ministrul liberal al Finanțelor, Florin Cîțu, a vorbit despre un deficitul bugetar de 8,6% din PIB.

„Din cele cinci puncte procentuale, care se adaugă la deficit față de estimarea inițială, trei puncte procentuale vin doar din efectul crizei, din faptul că economia trece printr-o perioadă dificilă, trece printr-o perioadă de criză și, bineînțeles, este normal ca veniturile de la buget să scadă. În același timp, cheltuielile suplimentare la buget datorate, legate direct de criză sunt în jur de două puncte procentuale”, a explicat Cîțu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)