2 miliarde de doze de vaccin anti-COVID, pentru toate țările, în 2021 / Comisia Europeană oferă 400 de milioane de euro inițiativei OMS

2 miliarde de doze de vaccin anti-COVID, pentru toate țările, în 2021 / Comisia Europeană oferă 400 de milioane de euro inițiativei OMS
sursa foto: pixabay

Comisia Europeană va sprijini cu 400 de milioane de euro iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de achiziţie a vaccinurilor anti-COVID, transmite Reuters.

De asemenea, și Germania s-a alăturat pactului COVAX, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Gheybreyesus.

Comisia Europeană oferă 400 de milioane de euro inițiativei COVAX

Iniţiativa COVAX intenționează achiziționarea a 2 miliarde de doze de vaccin, pentru toate ţările din lume, până la sfârșitul anului 2021.

Sprijinul financiar oferit de UE va avea loc prin intermediul garanţiilor, însă momentan nu se cunosc alte detalii

Cel puţin 172 de ţări şi-au exprimat interesul pentru COVAX, inclusiv țări cu venituri mici și medii. Alte 80 de state care se finanţează singure şi-au exprimat la rândul lor interesul.

Țările care doresc să facă parte din planul global COVAX au până la 31 august să prezinte oficial interesul lor, au declarat oficialii OMS, cu confirmarea intenției de aderare până la 18 septembrie și furnizarea plăților inițiale până pe 9 octombrie, scrie Reuters.

Statele Unite, Japonia, Marea Britanie şi UE au încheiat acorduri proprii pentru milioane de vaccinuri pentru Covid-19 pentru cetăţenii lor, ignorând avertismentele OMS că ”naţionalismul în cazul vaccinurilor” va reduce oferta.

„Negociem totodată cu restul statelor membre ale UE. O posibilitate pe care o analizăm este ca statele UE să se alăture în bloc. Cred că cea mai bună cale pentru a opri pandemia este prin solidaritate, cooperare şi unitate”, a spus Tedros Adhanom Gheybreyesus.

Programul COVAX, esențial pentru accesul la un vaccin anti-COVID

Descoperirea și accesul la vaccin este esențială pentru a pune capăt pandemiei COVID-19, susține directorul OMS, care vrea să se asigure că prețurile sunt menținute „cât mai scăzute”.

„Naționalismul vaccinului ajută doar virusul. Succesul programului COVAX depinde nu numai de țările care s-au înscris la acesta, dar și de a completa deficiențele cheie de finanțare”, a spus el într-o informare publică

Până în prezent, 70% din populaţia lumii este acopeită, potrivit listei ţărilor care au intrat în program.

Finanţarea COVAX este necesară de urgenţă în vederea pentru a face portofoliul să avanseze”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a evocat eforturile ţărilor din întreaga lume de a atenua impactul economic al pandemiei COVID-19.

Anunțul șefului OMS are loc în contextul în care în aproximativ două luni ar putea fi gata vaccinul anti-Covid dezvoltat de Universitatea din Oxford, potrivit unui înalt oficial al Institutului Serum din India, care a primit drepturi de producție și comercializare a produsului.

OMS: Când se va termina pandemia de COVID-19

Tedros Adhanom Ghebreyesus speră că pandemia va lua sfârșit mult mai repede decât gripa spaniolă, adică în cel mult doi ani.

Pe de altă parte,Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că „pandemia actuală este o criză de sănătate ce se întâlneşte o dată la un secol, iar efecte sale se vor resimţi în deceniile următoare”.

„În situaţia noastră, cu mai multă tehnologie şi, desigur, cu mai multă conectivitate, virusul are o şansă mai mare de a se răspândi, se poate mişca rapid pentru că suntem mai conectaţi acum”, a declarat şeful OMS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`