Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat că se așteaptă la peste 2.000 de infectări zilnice cu coronavirus, dat fiind că oamenii se întorc din concediu, copiii revin la școală, se redeschid restaurantele și mai avem și alegeri la finalul lunii septembrie. Medicul a mai spus că sistemul sanitar e „pus sub presiune în toată țara”, paturile din secțiile de Terapie Intensivă „se umplu vertiginos”, iar numărul deceselor nu dă semne să scadă. Cristian Oancea a mai afirmat că și el este părinte și-i e teamă să-și trimită copilul la școală, pentru că acesta s-ar putea infecta și apoi ar putea transmite virusul mai departe, în familie: „Ne este frică să nu avem o transmitere în rândul vârstnicilor foarte crescută, lucru care va fi devastator pentru toate familiile”.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a declarat, pentru Digi24, că se așteaptă ca România să înregistreze chiar și peste 2.000 de infectări cu coronavirus pe zi, acum că practic toată lumea își reia activitatea.
„În principiu, și e părerea mea personală, ne așteptăm la un număr crescut de cazuri, mă aștept la peste 2.000 și ceva de cazuri, cred că indicele de transmitere e mult mai mare decât putem noi să identificăm în acest moment.
Cert este că sistemul sanitar este pus sub presiune în toată țara, paturile de la ATI se umplu vertiginos și numărul de decese nu este în scădere.
Sunt mai mulți factori. În primul rând începerea școlii, începerea lucrului, oamenii se întorc din concediu, se aglomerează mijloacele de transport în comun, corporațiile și mai este și procesul electoral, iar dacă vom fi responsabili poate reușim să depășim cu bine aceste două luni”, a declarat medicul Cristian Oancea, pentru Digi24.
Acesta a precizat că și el e părinte și-i e teamă să-și trimită copilul la școală: „Ne este frică să nu avem o transmitere în rândul vârstnicilor foarte crescută, lucru care va fi devastator pentru toate familiile, să zic așa. Am temerea în primul rând că chiar dacă copilul se va infecta, va transmite la bunici și după aceea am temerea că mă voi infecta chiar eu”.
Specialistul a mai precizat că ideal ar fi fost să avem vaccintul înainte să înceapă noul an școlar.
Potrivit celui mai recent bilanț al epidemiei, prezentat duminică de către Grupul de Comunicare Strategică, În România au fost înregistrate 86.785 de cazuri de coronavirus. 37.665 de oameni s-au vindecat, dar 3.578 au murit și 492 de pacienți COVID-19 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
Duminică, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că Guvernul ia toate măsurile pentru a diminua pe cât posibil riscul de transmitere a virusului, odată cu redeschiderea școlilor: „Decizia de începere a anului școlar nu este una care ni s-a năzărit nouă, e un drept constituțional la educație al copiilor. Suntem atenți să diminuăm la maximum posibil riscul de răspândire a virusului la școală”.
Întrebat dacă toți copiii vor purta mască la ore, Orban a răspuns: ”Da. Pentru preșcolari va fi foarte greu de impus. La clasa I-IV, ciclul primar, gimnazial, liceal, vor purta. Vor exista dezinfectanți în fiecare clasă, o utilizare a spațiului astfel încât să se permită o distanță, măcar de un metru. (…) În toate țările, odată cu deschidera școlii, apar situații de risc. Și noi gândim un sistem, dacă apare un caz într-o clasă, automat, pentru 14 zile suspendăm cursurile și le organizăm online pentru toată clasa respectivă. E posibilă și închiderea școlii dacă apare un anumit număr de cazuri”.
Cât despre redeschiderea restaurantelor, de la 1 septembrie, șeful Guvernul a precizat că este o necesitate din punct de vedere economic.
„Acum ne aflăm într-o situație specială. Trece sezonul cald, posibilitatea de a merge la terase se diminuează, e necesară această măsură pentru că altfel riscăm să distrugem complet acest sector economic. Deschiderea restaurantelor este un «must», o necesitate din punct de vedere economic pentru că altfel riscăm să-i falimentăm pe cei mai mulți dintre ei”, a mai declarat Orban, pentru B1 TV.