Prognoza meteo, azi, 31 august 2020. Vremea va fi caniculară la amiază

Prognoza meteo, azi, 31 august 2020. Vremea va fi caniculară la amiază
Foto: Pixabay.com

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru luni, 31 august 2020. Potrivit acestora, vremea se va menţine călduroasă, chiar caniculară la amiază. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 38 de grade Celsius.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 31 august 2020

Mai exact, luni, vremea se va menţine călduroasă, caniculară la amiaza în sudul şi estul ţării şi izolat în centru. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unitaţi în zonele de câmpie şi local în cele de podiş. Cerul, mai mult senin ziua, va avea înnorări seara şi noaptea în regiunile vestice şi nord-vestice unde, pe arii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice şi posibil vijelii şi grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în partea a doua a intervalului în Banat, Crişana, dar în special în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde, mai ales pe creste, rafalele vor depaşi 50 – 60 kilometri pe oră.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 38 de grade Celsius, iar cele minime între 13 şi 23 de grade Celsius, mai coborâte în depresiuni, spre 9 – 10 grade Celsius.

În săptămâna 31 august-6 septembrie 2020 vremea rămâne călduroasă, chiar caniculară în zonele de campie și de podiș. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură umezeală va atinge și va depăsi pragul critic de 80 de unitatăți.

Temperaturile maxime se vor incadra în general intre 30 și 37 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin, însă în orele dimineților si îndeosebi în a doua parte a nopților, se va semnala ceață pe arii restrânse, mai ales în zonele depresionare la început, apoi și în regiunile sud-estice, cu precădere în noaptea de duminică spre luni. Vântul va sufla slab și moderat, dar local și temporar va avea intensificări ușoare.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi caniculară la amiaza, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depaşi pragul critic de 80 de unitaţi.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 36 – 37 de grade Celsius, iar cea minimă de 16 – 19 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea se va menţine predominant frumoasă pe parcursul zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea în masivele vestice, unde, izolat, vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului, în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde, mai ales pe creste, rafalele vor depaşi 50 – 60 kilometri pe oră.

Prognoza meteo pe litoral

Pe litoral, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 30 de grade Celsius, iar cele minime între 19 şi 22 de grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, trecator va fi ceaţa.

Temperatura apei mării va avea valori de 25 şi 26 de grade Celsius.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”