Raed Arafat, șeful Depatamentului pentru Situații de Urgență (DSU), face apel la populație să se vaccineze antigripal în acest sezon în condițiile în care, în lunile următoare apariția gripei sezoniere se va suprapune cu epidemia de coronavirus, iar persoanele din grupele de risc sunt vulnerabile în fața ambelor infecții. Astfel, secretarul de stat din MAI îi sfătuiește pe cetățeni să nu creadă în teoriile celor care contestă eficiența vaccinurilor.
„Sunt persoane care vor avea poate ambele infecţii simultan, sunt persoane care vor avea numai una sau numai alta şi persoanele vulnerabile, din păcate, sunt vulnerabile pentru amândouă. Persoanele vârstnice, persoanele cu comorbidităţi sunt vulnerabile şi pentru gripă şi pentru COVID. Vaccinarea este extrem de importantă şi de data asta trebuie ca oamenii să înţeleagă măcar acum să nu mai asculte de atacurile împotrivă şi să se vaccineze. Au o şansă mult mai bună să scape măcar de riscul acesta al gripei sezoniere sau să-l atenueze, pentru că vaccinarea nu garantează că nu vei face deloc, dar poate ajuta ca dacă faci (gripă – n.r.) să fie mai uşor impactul bolii respective asupra organismului”, a declarat Raed Arafat la Digi 24.
Totodată, șeful DSU a subliniat importanța respectării regulilor de protecție sanitară și distanțare de către cetățeni, mai ales în contextul suprapunerii celor două tipuri de infecție. De altfel, Arafat a avertizat că septembrie și octombrie vor fi două luni dificile.
„Să nu uităm, sunt mai multe aspecte: deschiderea școlilor, mai este revenirea din concediu la locurile de muncă, aglomerarea orașelor, aglomerarea transportului public în comun. Astea sunt caracteristici pe care le vom vedea în luna septembrie. Mai este și activitatea electorală care se desfășoară, mai vine gripa sezonieră – în septembrie-octombrie vor începe să apară cazuri. Sunt factori cumulativi care pot să ducă la o creștere mai departe, dacă, mai ales dacă, nu respectăm regulile de distanțare, portul măștii și toate astea”, a mai spus Arafat.
Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat că urmează o perioadă în care am putea asista la o creștere a numărului de infecții pe fondul începerii noului an școlar și a redeschiderii restaurantelor.
„Urmează o lună cu mai mulţi factori care pot duce la o creştere a numărului de cazuri, în consecinţă a creşterii transmiterii comunitare. Luni va fi o ultimă zi înainte de reluarea activităţii în unităţile de deschide cu capacitate închisă, teatre, cinematografe, tocmai în acest context evaluăm capacitatea spitalelor de a gestiona o eventuală creştere. Repet ce spunem în ultima perioadă, această pandemie nu se tranşează în spital, se tranşează în prespital, acolo unde trebuie să avem grijă să respectăm acele precauţii pentru a avea o transmitere comunitară scăzută. Noi suntem capabili să adaptăm numărul de paturi, terapii intensive, unităţi modulare, dar să nu forţăm această limită pentru a nu colmata sistemul medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivitnews.ro.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri că, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.318 de cazuri deCOVID-19, dintr-un total de 26.059 prelucrate în același interval. 48 de pacienți infectați cu noulcoronavirusau murit de joi până vineri. Totodată, 497 de persoane testate pozitiv sunt internate în secțiile de terapie intensivă din unitățile medicale din țară. Asta în condițiile în care România arepuțin peste 1.000de paturi de ATI pentru tratamentul pacienților cu forme grave aleCOVID-19.