Pe ce data sărbătorim Nașterea Maicii Domnului

Pe ce data sărbătorim Nașterea Maicii Domnului
Sursa Foto: opusdei.org

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfântă Măria Mică, este prima mare sărbătoare aanului bisericesc ortodox șicea mai mare sărbătoare a toamnei.Aproximativ 2,2 milioane de româniîși serbează ziua numelui.

Pe ce dată se serbeazăNașterea Maicii Domnului

Creștinii ortodocși și catoliciisărbătoresc Nașterea Maicii Domnului în fiecare an pe 8 septembrie.Spre deosebire de ceilalți sfinți care sunt sărbătoriți doar în ziua în care au urcat la cer, Fecioara Maria are 4 sărbători mari în calendarul creștin: Nașterea, pe 8 septembrie, Intrarea în Templu sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, pe 21 noiembrie, Buna Vestire pe 25 martie, Adormirea,pe 15 august.

MinuneaNașterii Maicii Domnului

Sfânta Fecioară Maria s-a născut în familia lui Ioachim și Ana, care erau destul de înaintați în vârstă, care n-au putut avea copii și care erau considerațiblestemați de comunitate din această cauză. Se spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemaţi”.

După mulți ani de rugăciuni, Arhanghelul Gavriil s-a arătatfiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt și va fi un vas ales de Dumnezeu.

Biblia spune că de la 3 ani, micuța Maria a crescut într-un templu, ca mulțumire din partea părinților ei pentru că Dumnezeu a trimis-o să le însenineze viața.Maria avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani.

Fecioara Maria mai este ncunoscută și ca Noua Eva, dar și mama, îndrumătoarea și mijlocitoarea oamenilor cu Dumnezeu, pentru că Hristos ascultă de rugăciunile sale.

Tradiții de SărbătoareaNașterii Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului este ziua care marchează trecereadintre vară și toamnă și dă startul activităților agricole specifice perioadei:batutul nucilor, culesulviilor, semanatul graului, orzului si secarei. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă si mai răcoroasă, apele se răcesc şi încep tărgurile şi iarmaroacele. Bătrânii spun că din această zi nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. Mai mult, în preajma acestei zile este interzis să seaprindă focul în casă, oricât ar fi de frig, fiindcă ar aduce ghinion şi boală.

Totodată estemomentul în carepăsările pleacă spre zone mai calde şi insectele încep să se ascundă în pământ.

În această zi sfântă,femeile se roagă pentru a avea copii, iar cele care sunt însărcinate se roagă pentru o naștere ușoară.

Pe 8 septembrie nu se fac treburigospodărești, nu se spala rufe, nu se face curățenie pentru ca în familie să fiearmonie şi întelegere şi locuința să fie ferită de foc, de vijelie sau grindină. Se mai spune că cei care mănâncă gătit la foc în această zi pot atrage asupra lor boli grave.

Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, iar cei care nu şi-au adunat plante medicinale până în acestă zi,nu mai au ocazia.

Femeilețin candele aprinse în dreptul icoanie Fecioarei Maria și împart din fructele prospat culese.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`