Fanii lui Mihai Trăistariu au avut un șoc atunci când au văzut ce fotografie a publicat acesta. Artistul a vrut să îi păcălească pe urmăritorii săi, folosindu-se de o aplicație de editare a pozelor. Ei bine, cu ajutorul acelei aplicații, Mihai Trăistariu s-a transformat în… femeie.
Mihai Trăistariu s-a folosit de un program de editare foto pentru a-și amuza urmăritorii de pe Instagram. Acesta s-a transformat în femeie cu ajutorul aplicației și a scris în descriere că este fiica lui.
„Fiică-mea. Chiar seamănă cu mine”, a scris Mihai Trăistariu în dreptul fotografiei cu pricina.
Mihai Trăistariu s-a trasformat în femeie
Însă, în oglinda din spate se vede clar că nu este vorba de nicio femeie, ci că este chiar el cel care și-a făcut selfie-ul. Oare nu și-a dat seama sau a făcut-o intenționat?
Nici fanii nu au ezitat să îi scrie, făcând diverse glume în ceea ce privește fotografia editată de artist.
Nu doar Mihai Trăistariu a apelat la o astfel de aplicație pentru a se transforma în femeie. Și Mihai Bendeac a publicat o astfel de fotografie la un moment dat.
Aceasta a publicat o fotografie cu o femeie, în dreptul căreia a scris „Mă însor”.
Însă, respectiva femeie s-a dovedit a fi varianta sa feminină, lucru pe care fanii nu l-au observat la început. Aceștia au început să îl felicite și să îi transmită numai urări de bine, dar, la o privire mai amănunțită, au realizat că cea din imagine este însuși actorul. Ba chiar au și găsit fotografia care a fost editată.
Prin urmare, Mihai Bendeac rămâne focusat pe carieră. Ba chiar a hotărât de la o vârstă fragedă că nu va avea copii.
„Dintotdeauna am fost setat pe ideea de carieră și pe ideea de a nu avea copii. Am hotărât asta de la 18 ani. Toată lumea îmi zicea că o să treacă timpul și o să îmi schimb părerea, dar din contră, ideea asta s-a clădit tot mai bine. Am avut norocul să îl am pe frate-meu, care s-a născut când aveam 17 ani jumate. A fost ca și cum aș fi avut un copil. Mi-am dat seama că, dacă aș fi fost tată, aș fi fost unul destul de bun”, a declarat Mihai Bendeac la un moment dat.