Fiul fotbalistului AdrIan Mutu va deveni major peste doar câteva săptămâni și a decis deja că vrea să se mute în România, țară pe care o îndrăgește foarte mult.Alexandra Dinu, care s-a stabilit în Italia după divorțul de celebrul fotbalist,a vorbit despre planurile fiului său,în emsiunea „La Măruță”, de marți, darși despre faptul că îl susține indiferent de decizia pe care o va lua.
Frumoasa actriță a mai dezvăluit și căfiul ei se află în această perioadă în România.
„E în România. O să ajungă în București chiar astăzi. Era prin Cluj, momentan. Afost de câteva ori în țară în această vară. Îi place extrem de mult acolo ,normal cărădăcinile lui acolo sunt”, a spus Alexandra Dinu.
Fiul lui Adrian Mutu a făcut deja clar faptul că i-ar plăcea să se stabilească cel puțin pentru o perioadă în România.
„S-a gândit să se mute în România,e o alternativă.Are o parte din familie acolo: tatăl lui, tatăl meu, sora mea. Dacăse întâmplă asta, o să fiu și eu mult mai mult acolo”, a declarat Alexandra Dinu în direct La Măruță.
Frumoasa blondină care se apropie cu pași repezi de vârsta de 40 de ani, a mai povestit și că nu-i vine să creadă ce repede a ajuns băiețelul ei la vârsta de 18 ani, chiar dacă perioada adolescenței a fost cea mai grea.
„Nici mie nu îmi vine să cred câteodată,mă uit la el…Doamne, cum a zburat timpul?!”