Guvernul a adoptat, în ședința de luni, o Ordonanță de Urgență ce instituie o schemă de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă. Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat, la finalul discuțiilor, că valoarea maximă a sprijinului acordat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafeţele afectate. În cursul lunii septembrie ar trebui să fie efectuate plăţile.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat, la finalul ședinței de Guvern de luni, că Executivul a adoptat o Ordonanță de Urgență ce instituie o schemă de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.
„Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare. Valoarea maximă a sprijinului acordat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafeţele afectate de secetă”, a explicat Ionel Dancă, la finalul ședinței de Guvern.
Dancă a susținut că fermierii se vor putea înscrie pentru a obține ajutorul de la stat după ce Ordonanța de Urgență va fi publicată în Monitorul Oficial. El vor putea depune cererile în termen de 10 zile, astfel încât, în cursul lunii septembrie, să fie efectuate plăţile.
La debutul ședinței de Guvern, reprezentantul Ministerului Agriculturii afirmase că plata despăgubirilor ar urma să înceapă la jumătatea lui septembrie. Acesta a mai precizat că, după expirarea celor 10 zile, va exista un termen de control administrativ pe 5% din cereri. „Scurtaţi cât mai mult procedurile şi nu aşteptaţi evaluarea, faceţi rapid verificările prin sondaj, că nu e mare lucru”, a cerut atunci premierul Ludovic Orban.
Pe 19 august, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, declara că instituția pe care o conduce a primit 3,4 miliarde de lei la rectificarea bugetară, bani ce vor fi folosiți și pentru plata acestor despăgubiri. El a mai precizat că peste 1 milion de hectare de culturi au fost grav afectate de secetă.
„Am alocat 850 de milioane de lei pentru despăgubirile cauzate de secetă în sectorul vegetal și alte sume pentru sectorul zootehnic, pentru sectorul ovin – 60 de milioane de lei, pentru apicultură – 50 de milioane, pentru creșterea bovinelor de lapte și carne – 360 de milioane, pentru porc și pasăre – câte 100-110 milioane. Sigur că aceste sume nu acoperă toate pierderile pe care acest sector le-a avut în această perioadă, dar încercăm ca, în mod echitabil și responsabil, să repartizăm banii pe care îi avem la dispoziție”, explicase Adrian Oros, într-o intervenție pentru B1 TV.
Anterior, ministrul Agriculturii afirmase că nu se pune problema unei crize alimentare în România, deși 2020 a fost secetos până acum, ceea ce face ca producţia de grâu să fie mai mică decât în anii precedenți.