Continuă controversele legate de declarația care trebuie semnată de părinți, la revenirea copiilor la școală. Pe de-o parte, ministrul Educației susține că ar trebui modificată, de cealaltă parte, asociațile de părinți susțin că și medicii școlari ar trebui să îi verifice pe copii, dacă au sau nu au anumite simptome, nu doar părinții acasă. În plin scandal, a intervenit și ministrul Sănătății, care susține că autoritățile nu au pretenția ca părinții să se erijeze în medici, prin completarea informațiilor din declarația pe propria răspundere.
„La fel și pentru copiii care merg la școală, atât pentru binele copilului fiecăruia dintre noi, dar și pentru ceilalți copii, ar trebui să completăm această declarație în care spunem dacă copilul nostru, în ultimele zile, a prezentat niște semne. Cred ca este un lucru elementar și un lucru de siguranță pentru fiecare dintre noi. (..) Nici nu am avut pretenția ca părintele să se erijeze într-un medic”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Elevii se vor întoarce în bănci doar cu o declarație semnată de părinți, potrivit căreia copilul nu a prezentat simptome de COVID-19, nu a fost diagnisticat cu această boală și nici nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv în cele 14 zile anterioare începerii școlii. Pe mulți -a derutat chiar formularea, care trimite la pedepsirea penală a falsului în declarații.
Iulian Cristache, președintele FNAP explică faptul că „Declarația este bine venită până într-un anumit punct. Până la atragerea răspunderii penale pentru că deja este prea mult. Se încalcă niște drepturi și libertăți, nu poți să mergi până la răspunderea penală, atâta timp cât părinții nu au cunoștințele medicale necesare.”
Specialiștii spun că declarația încalcă Constituția României, iar părinții cer corectarea acestei declarații.
„Cred că ar trebui adăugată o sintagmă, după cum cunosc, sau ceva care să asigure și părintele că există posibilitatea să greșească. Nu putem spune să spunem că el din start este de rea credință și aduce copilul bolnav la școală”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.
Prin declarația pe propria răspundere, părinții s-ar putea transforma într-o grupare de vinovați, anunță primarul general al Capitalei. „Va trebui să semnăm cu toții, o declarație pe proprie răspundere, care poate avea și implicare jurdiciă, că ne trimitem copiii la școală în bună regulă. Dar de unde să știm noi dacă sunt în bună regulă, suntem toți medici, suntem toți asistenți, pe cine vrea de fapt să scuze, să scoată cum se spune, să acopere Guvernul? Ce se va întâmpla peste trei săptămâni, când încep școlile”, a explicat Gabriela Firea la Congresul PSD.
Discuții a stârnit și procedura care se aplică în cazul elevilor suspecți de COVID-19. Aceștia sunt izolați într-o încăpere separată, la primul simptom.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.