CORONAVIRUS | Prahova: Focar de infecție la un centru pentru adulţi al DGASPC

CORONAVIRUS | Prahova: Focar de infecție la un centru pentru adulţi al DGASPC
Foto: Hepta

Un focar de infecție cu noul coronavirus a fost descoperit la un centru pentru persoane adulte al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Prahova, unde peste 40 de persoane au fost testate pozitiv.

44 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 la un centru pentru adulţi al DGASPC

Mai exact, Prefectura Prahova a transmis că în urma testării întregului efectiv de la centrul din oraşul Urlaţi, în care sunt 98 de persoane, dintre care 45 sunt beneficiari, iar 53 sunt angajaţi, numărul total al infectărilor a ajuns la 44 de oameni.

Dintre acestea, 39 sunt beneficiari, iar cinci sunt din rândul personalului angajat, scrie Agerpres. În urma evaluărilor medicale, 24 dintre adulţii internaţi în această unitate au fost transferaţi la spital, iar ceilalţi au rămas în centru, fiind evaluaţi zilnic de un medic internist de la Spitalul Urlaţi, desemnat de DSP Prahova.

Totodată, s-a dispus şi izolarea celor cinci angajaţi confirmaţi cu noul coronavirus.

În momentul de față, în județul Prahova, sunt active în judeţ 11 focare de COVID-19, distribuite astfel: cinci la agenţi economici, unu la Primăria Blejoi, unul la o subunitate a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, trei în centre de îngrijire a persoane adulte şi unul într-un centru de plasament minori.

Bilanțul infectărilor cu SARS-CoV-2 în România

Reamintim că Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, vineri, în raportul zilnic, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1392 de noi cazuri de COVID-19. În același intervalul s-au realizat 25.363 teste.

De asemenea, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 766 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Totodată, autoritățile transmit că 42 de pacienți cu COVID-19 au decedat de joi până vineri, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 497 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus, asta însemând că aproape jumătate din paturile disponibile la terapie intensivă (1.034) sunt deja ocupate.

De la începutul epidemie și până în prezent, în România, au fost înregistrate 76.355 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1.392 în ultimele 24 de ore. 34.523 pacienți au fost declarați vindecați și 8.991 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Totodată, potrivit statisticilor autorităților, până astăzi, 3.196 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, 42 dintre acestea în ultima zi.

Bucureștiul are și vineri cele mai multe cazuri noi de COVID-19

Bucureștiul pare să fie epicentrul epidemiei de COVID-19 din România, cu 9.293 de cazuri confirmate de la izbucnirea crizei sanitare. Într-un top 5 negativ, Capitala este urmată de județele Suceava, care a trecut în premieră de 5.000 de îmbolnăviri depistate (5.043), Argeș (4.759), Brașov (4.144) și Prahova (3.565).

Așadar, de la începutul pandemiei și până acum, România a înregistrat 76.355 de cazuri de COVID-19, din cele aproape 23 de milioane confirmate la nivel global. Distribuția îmbolnăvirilor depistate la nivel național, per județe, arată în felul următor: Alba 979, Arad 1.559, Argeș 4.759, Bacău 2.249, Bihor 1.951, Bistrița-Năsăud 1.071, Botoșani 1.261, Brașov 4.144, Brăila 1.371, Buzău 2.011, Caraș-Severin 551, Călărași 443, Cluj 1.784, Constanța 1.431, Covasna 668, Dâmbovița 2.749, Dolj 1.431, Galați 2.994, Giurgiu 584, Gorj 1.383, Harghita 652, Hunedoara 1.451, Ialomița 909, Iași 2.274, Ilfov 1.887, Maramureș 947, Mehedinți 1.034, Mureș 1.253, Neamț 1.909, Olt 1.150, Prahova 3.565, Satu Mare 225, Sălaj 305, Sibiu 1.270, Suceava 5.043, Teleorman 508, Timiș 2.119, Tulcea 425, Vaslui 1.480, Vâlcea 956, Vrancea 2.262. Capitala are 9.293 de cazuri confirmate, iar pentru alte 65 nu este precizată nicio zonă a țării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)