Germania va testa venitul universal de bază. Oamenii vor primi bani indiferent dacă muncesc sau nu

Germania va testa venitul universal de bază. Oamenii vor primi bani indiferent dacă muncesc sau nu
Sursa Foto: Shutterstock

Germania, cea mai mare economie a Europei, este pe punctul de a deveni ultima ţară care introduce în teste un venit de bază universal, demarând un studiu de trei ani privind modul în care o astfel de plasă de siguranţă socială influenţează economia şi bunăstarea beneficiarilor, transmite presa germană.

Germania va testa venitul de bază universal

În cadrul studiului, 120 de persoane vor primi 1.200 de euro în fiecare lună timp de trei ani, o sumă marginal peste pragul sărăciei în Germania. Cercetătorii vor compara experienţele acestui grup cu cele ale unui număr de 1.380 de persoane care nu vor primi astfel de plăţi.

Studiul realizat de Institutul German de Cercetări Economice este finanţat din 140.000 de donaţii private.

Oamenilor care vor participa la studiuli se va cere să completeze chestionare despre viaţa, munca şi starea lor emoţională pentru a vedea dacă un venit de bază are un impact semnificativ.

Venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea

Venitul de bază universal funcţionează pe ideea că un guvern plăteşte o sumă forfetară de bani fiecăruia dintre cetăţenii săi, de obicei o dată pe lună, indiferent de venitul sau statutul lor de angajare, înlocuind efectiv beneficiile de altă natură.

Oameniicare susțin această măsură sunt de părerecă venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea, oferind oamenilor mai multă securitate financiară.

Adversarii cred că ar fi prea scump pentru buget şi că i-ar descuraja pe oameni să muncească.

În ultimii ani, ideea a început să se răspândească pe fondul crizelor financiare şi al inegalităţii crescânde din unele ţări occidentale.

Jürgen Schupp, care conduce studiul în cauză, a declarat pentru ziarul german Der Spiegel că va îmbunătăţi dezbaterea despre venitul de bază universal prin producerea de noi dovezi ştiinţifice.

„Dezbaterea despre veniturile de bază a fost până acum ca un salon filozofic în momentele bune şi un război al credinţei în vremuri proaste“, a spus el.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`