Premierul Ungariei cere națiunilor central-europene să își apere rădăcinile creștine. Viktor Orban: Europa Occidentală experimentează un univers fără Dumnezeu și familii-curcubeu

Premierul Ungariei cere națiunilor central-europene să își apere rădăcinile creștine. Viktor Orban: Europa Occidentală experimentează un univers fără Dumnezeu și familii-curcubeu
foto: Facebook

Viktor Orban, premierul Ungariei, este de părere că națiunile din Europa Centrală ar trebui să se unească pentru prezervarea rădăcinilor creștine, în condițiile în care Europa Occidentală, spune el, experimentează familiile între persoane de același sex, imigrația și ateismul, transmite Reuters.

Premierul Viktor Orban al Ungariei cere națiunilor central-europene să își apere rădăcinile creștine

Viktor Orban, un politician naționalist cu viziuni creștin-conservatoare care este la putere de peste un deceniu, a făcut o serie de declarații la inaugurarea unui monument ce comemorează Tratatul de la Trianon, act de pace semnat între Puterile Aliate și Ungaria, ca stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, care a fost parafat după Primul Război Mondial și care a consfințit noile granițe ale Europei.

„Europa Occidentală a renunțat la… o Europă Creștină, iar în schimb experimentează un univers fără Dumnezeu, familii-curcubeu (n.r. – sugestie referitoare la steagul LGBT+), migrația și societățile deschise”, a afirmat Viktor Orban, în discursul său.

El susține că monumentul, care se întinde pe 100 de metri și are o lățime de patru metri, fiind amplasat pe o stradă din apropierea clădirii parlamentului de la Budapesta, reprezintă un apel către națiunile central-europene, pentru întărirea unei alianțe și defilarea sub „stindard polonez”.

În Polonia, principalul aliat al Ungariei în Europa Centrală, partidul Lege și Justiție (PiS) promovează o platformă creștin-conservatoare încă de la venirea la guvernare, în 2015, și se opune vehement ideologiei de gen.

În Ungaria, grupurile din zona drepturilor omului susțin că ostilitățile la adresa comunității LGBT+ s-ar fi înmulțit odată cu momentul în care Viktor Orban câștiga un al treilea mandat de premier, în 2018.

Premierul Ungariei însuși a criticat în mai multe rânduri căsătoriile între persoanele de același sex, iar președintele Parlamentului ungar – un aliat tradițional al lui Viktor Orban – a pus semn de egalitate între adopțiile făcute de cupluri gay și pedofilie.

Ungaria refuză să ratifice Convenția de la Istanbul, iar Polonia a anunțat că se retrage din tratat

În mai 2020, Parlamentul Ungariei adopta o declarație politică pentru respingerea ratificării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, așa-zisa „Convenție de la Istanbul”. Declarația fusese inițiată de formațiunea creștin-democrată KDNP.

Pentru argumentarea gestului, inițiatorii declarației au invocat definițiile pe care le propune Convenția de la Istanbul pentru gen. Printre altele, declarația politică cere guvernului Viktor Orban să nu mai facă pași spre aderarea la convenție și să întreprindă activități de lobby pentru ca UE să adopte o poziție asemănătoare.

Declarația politică susține că abordarea cu care Consiliul Europei definește genul este inacceptabilă, astfel că parlamentul ungar nu ar trebui să o incorporeze în legislația națională. În plus,regulile privind acordarea azilului din Convenție, ce se bazează tot pe noțiuni de gen, nu se potrivesc cu cadrul legal dinUngaria, care încearcă să ia măsuri efective pentru oprirea migrației ilegale.

Chiar și așa, declarația politică adoptată de Parlamentul Ungariei susține că părțile dedicate protecției copilului și combaterii violenței împotriva femeilor din Convenția de la Istanbul sunt valoroase și sunt deja integrate în cadrul legal ungar.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice este un tratat adoptat în 2011 de către Consiliul Europei, la Istanbul, și are o încărcătură simbolică specială, fiind primul set de norme supranaționale pentru prevenirea violenței împotriva femeilor.Ungaria,Bulgaria, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Slovacia și Cehia sunt cele șapte state membre ale UE care deși au semnat Convenția de la Istanbul, încă nu au ratificat-o.

Ceva mai târziu, în vara anului 2020, Polonia a anunțat că se va retrage din Convenția de la Istanbul. Guvernul de la Varșovia susține că tratatul nu respectă religia, încalcă drepturile părinţilor şi obligă şcolile să predea copiilor lecţii despre gen.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`