MApN anunță că au început să sosească în România echipamentele principale ale primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT

MApN anunță că au început să sosească în România echipamentele principale ale primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT

Ministerul Apărării Naționale (MapN) anunță că în luna august au început să ajungă în România unele dintre echipamentele principale care intră în componența primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare care va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Ministerul Apărării: Au început să sosească în România o parte din echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT

Echipamentele și materialele aferente vor fi transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, din județul Constanța. Tot acolo va avea loc și testarea de acceptanță și recepția.

După testarea de acceptanță, care ar urma să se finalizeze în a doua parte a lunii octombrie, va urma etapa de instruire a personalului din Regimentul 74 PATRIOT pe configurația specifică echipamentelor livrate României.

Instruirea colectivă a echipajelor va continua și în anul 2021, cu asistență din partea militarilor SUA.

”Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO.

Aceste echipamente au fost precedate de transporturi terestre, aeriene și maritime ale unor echipamente de sprijin logistic, comunicații, echipamente și dispozitive de testare, precum și echipamente de instruire prin simulare din cadrul sistemului PATRIOT.

Achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevedea atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special. (…)

Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin”, se arată în comunicatul de presă al MApN.

Ministerul mai transmite că România a achiziționat o configurație modernă hardware și software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de amenințări aeriene actuale.

Două aeronave F-16, din noul lot de cinci, au sosit în România

Amintim, în acest context că Ministerul Apărării Naționale a anunțat recent că primele două aeronaveF-16Fighting Falcondin noul lot de cincicare vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Româneau sosit, din Portugalia, înBaza 86 Aeriană „Locotenent aviatorGheorghe Mociorniță”, de la Borcea.

Cele cinci avioanesunt în cofigurație M5.2, la fel ca celelalte 12care se află deja în dotarea Armatei României, iar următoarele două vor fi livratepână la sfârșitul lui 2020, iar ultima, în primul trimestru al anului 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)