CORONAVIRUS | Grecia: Românii, pe primul loc ca număr de testări pozitive dintre turiștii străini

CORONAVIRUS | Grecia: Românii, pe primul loc ca număr de testări pozitive dintre turiștii străini

Cele mai multe cazuri de COVID-19 printre turiștii străini care au vizitat Grecia începând din 1 iulie au fost înregistrate în rândul cetățenilor români, potrivit datelor publicate, marți, de Protecția Civilă din Grecia. Topul negativ este completat de turiștii bulgari, sârbi și albanezi, potrivit keeptalkinggreece.com.

Românii, pe primul loc la numărul de turiști străini testați pozitiv cu coronavirus în Grecia

Grecia a început să primească turiști străini pe teritoriul său de la 1 iulie, odată cu deschiderea granițelor după perioada de restricții impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. De atunci și până la data de 16 august, au fost efectuate 319.379 de teste la intrarea în țară pentru depistarea infecției cu noul coronavirus, dintre care 615 au avut rezultat pozitiv. Este vorba despre 364 de persoane testate pozitiv în aeroporturi, 234 la granițele terestre și 17 în porturi.

Astfel, cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în rândul cetățenilor români – 88. Urmează Bulgaria, cu 86 de cetățeni depistați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, apoi Serbia, cu 80 de cazuri de contaminare, Albania, cu 63 de cetățeni testați pozitiv și Suedia, cu 29 de îmbolnăviri.

Asta în condițiile în care, începând din 1 iulie, pe teritoriul elen au intrat 2.592.853 de persoane, dintre care 2.068.408 – pe cale aeriană, 140.051 – pe cale maritimă, iar 384.394 – traversând punctele de frontieră terestre.

Potrivit datelor publicate de autoritățile de la Atena, din cele 615 cazuri de infectare cu noul coronavirus depistate în rândul turiștilor, în acest moment, mai sunt active 233. De asemenea, 73 de persoane testate pozitiv, dar la care virusul nu mai este activ, se află încă în Grecia, în timp ce alte 303 s-au întors în țările de origine.

Peste 7.400 de cazuri de COVID-19 în Grecia

Potrivit datelor disponibile, la ora redactării acestei știri, pe site-ul worldometers.info, de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în Grecia au fost confirmate peste 7.400 de cazuri de infactare, iar 232 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

Situația cazurilor de coronavirus în România

În ceea ce privește situația din România, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, că bilanțul îmbolnăvirilor, la nivel național, a ajuns la 72.208, din peste 1,54 de milioane de teste prelucrate. Dintre aceste cazuri, 1.014 reprezintă noi îmbolnăviri, la 21.289 de teste efectuate în ultimele 24 de ore. Din numărul total de pacienți depistați cu infecție cu coronavirus,33.135 au fost declarați vindecați și 8.316asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare, iar alți 479 sunt internați în secțiile de terapie intensivă din țară.

Bilanțul deceselor a ajuns la 3.074, între 17 august, ora 10, și 18 august, ora 10, au fost înregistrate 45 de noi decese– 31 bărbați și 4 femei– în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus.

În ce condiții pot călători românii în Grecia

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat recent că Grecia a actualizat condițiile de intrare în țară.

”Astfel, începând cu data de 17 august 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se va aplica tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, PE CALE TERESTRĂ ȘI MARITIMĂ, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas. Noile reglementări anunțate de autoritățile elene se aplică, în plus față de cele anterioare, pentru următoarele categorii de persoane: cetățenilor care călătoresc în scopuri esențiale în Republica Elenă și care erau anterior scutite de la obligativitatea prezentării testului pentru COVID-19 (inclusiv transportatorilor de mărfuri și de persoane), cetățenilor eleni și cetățenilor străini cu rezidența în Republica Elenă.

În ceea ce privește accesul persoanelor care sosesc în Republica Elenă din România PE CALE AERIANĂ, acestea trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării în Republica Elenă (pentru România, această prevedere se aplica anterior doar pentru călătoriile neesențiale)”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`