În ciuda multitudinii de informaţii privind gravitatea coronavirusului și a necesităţii normelor de protecţie, unii oameni încă refuză să accepte realitatea. Negarea se manifestă în multe feluri, fie că este vorba de refuzul purtării măştii sau al distanţării sociale.
Folosirea negării ca mecanism de protecţie nu este întotdeauna o alegere proastă. Pe termen scurt, oferă oamenilor timp să se adapteze unei situații. Însă atunci când devine o cârjă pe termen lung şi îi pune pe alții în pericol, negarea nu mai poate fi o soluţie.
Într-un dialog cu doi experimentaţi psihologi, CNN prezintă principalele aspecte ale negării, ca un mecanism de apărare prin care oamenii încearcă să îşi justifice un comportament inacceptabil.
Negarea este un construct folosit în psihologie pentru a descrie un mecanism de apărare prin care oamenii se confruntă cu realitatea.
Negarea este o modalitate prin care oamenii se protejează împotriva anxietăţii. Atunci când frica devine o ameninţare reală, oamenii dezvoltă strategii de protecţie care să le ofere siguranţă. Iar una dintre aceste strategii este să nege existenţa oricărei problemei. În cazul pandemiei unii oameni au îmbrăţişat imediat ideea că e o farsă, că nu există cu adevărat.
Negarea este confundată uneori cu un alt curent psihologic numit raţionalism, care presupune că oamenii încearcă să explice sau să diminueze sursa de anxietate. Când oamenii spun: „Covid-19 este doar o altă gripă”, recunosc că există, dar o minimalizează și spun că nu este atât de severă cum reiese din datele statistice.
Reacţiile oamenilor – indiferent dacă e vorba de stres şi anxietate ori de o abordare mai calmă şi raţională – au legătură cu nevoia de control asupra unei situaţii.
Dacă la începutul pandemiei lipsa de informaţii genera o panică oarecum justificată, acum ştim cum ne putem proteja şi la ce să ne aşteptăm, iar asta ne ajută să fim mult mai în control cu privire la atitudinile şi opţiunile noastre.
Atât negarea, cât și raționalizarea sunt neadaptative, ceea ce înseamnă că nu ajută individul să se adapteze în mod real situaţiei. În fapt, îi poate expune într-o măsură mai mare chiar la sursa anxietăţii.
În cazul pandemiei, ai putea să te îmbolnăvești pentru că dacă ești în negare, subestimezi gravitatea situației şi probabil nu vei lua măsurile de precauție necesare pentru a nu te îmbolnăvi.
Aceste constructe se crează în copilărie iar ulterior sunt întărite de reacţiile adulţilor din jur. Deşi un copil de 6-7 ani ştie să deosebească realitatea de fantezie, în cultura noastră ficţiunea este consolidată de mituri ca cel al lui Moş Crăciun sau al Iepuraşului de Paşte… Problema este de fapt că mulţi părinţi nu şi-au învăţat copiii să ia decizii pe bază de raţiune şi informaţii factuale, ci pe bază de credinţe. Cei crescuţi astfel sunt mai predispuşi să creadă în teorii ale conspiraţiilor.Ei tind de asemenea să ia decizii bazate pe intuiţie, idei preconcepute sau bănuieli şi nu pe baza informaţiilor factuale.
Problema celor care sunt în negare este că au de regulă o bulă care vehiculează informaţii şi credinţe similare. Pentru a le schimba convingerile, astfel de persoane nu trebuie contrazise brutal, ci informate gradual, lăsându-le timp să digere şi să accepte noile date. Puteţi începe cu ceva ce nu e foarte înfricoşător, pentru că anxietatea îi va trimite imediat în negare. Nu le spuneţi indici de mortalitate, ci procentul vindecărilor.
Odată ce încep să accepte un punct de vedere realist, puteţi plusa cu informaţii care să îi aducă mai aproape de adevăr şi de sentimentul că pot controla şi face faţă situaţiei.