Avertisment OMS: „Economia mondială nu se va putea restabili decât dacă noul coronavirus este învins peste tot în lume, deci este în interesul naţional al ţărilor să coopereze”

Avertisment OMS: „Economia mondială nu se va putea restabili decât dacă noul coronavirus este învins peste tot în lume, deci este în interesul naţional al ţărilor să coopereze”

Organizația Mondială a Sănătății a comentat evoluția alarmantă a pandemiei de coronavirus la nivel mondial, în contextul în care, weekendul acesta, s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului zilnic de cazuri de COVID-19 la nivel global (peste 294.000 de noi infectări, în ultimele 24 de ore).

De aceea, OMSa lansat un apel la o și mai mare cooperare globală, pentru a dezvolta un vaccin eficient împotriva virusului SARS-CoV-2, blamând ”naţionalismele” în acest domeniu.

„Economia mondială nu se va putea restabili într-un mod sustenabil decât dacă noul coronavirus este învins peste tot în lume, deci este în interesul naţional al ţărilor să coopereze.

Cererea excesivă şi competiţia pentru dotarea cu acest preparat generează deja un naţionalism al vaccinurilor şi un risc de umflare a preţurilor. Este un tip de disfuncţionalitate a pieţei pe care numai solidaritatea globală, investiţiile şi angajamentul în sectorul public îl pot rezolva”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citează News Ghana.

Lipsă acută de fonduri în lupta cu pandemia de COVID-19

Există un „vast decalaj global” între fondurile necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus și cele angajate, anunța zilele trecute directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, precizând că instituția a acoperit lipsurile doar în proporție de 10%, transmite Reuters.

Tedros susține că următoarele trei luni reprezintă o oportunitate crucială pentru accelerarea accesului la asistență medicală, referindu-se la așa-zisul ACT Accelerator (Access to COVID-19 Tools, adică accesul la instrumentele pentru combaterea COVID-19), anunțând că este nevoie de mai multe fonduri în acest sens.

El a precizat că OMS a parcurs doar „10% din drumul” către finanțarea răspunsului la criza sanitară, care per total are nevoie de miliarde de dolari. „Numai pentru vaccinuri sunt necesare peste 100 de miliarde de dolari”, susține Tedros.

Cum se va termina pandemia de COVID-19, în viziunea OMS

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), este foarte probabil ca pandemia de coronavirus să fie una îndelungată, dat fiind contextul actual, al creșterii numărului de infectări cu COVID-19 pe plan mondial.

După cea mai recentă întrunire a comitetului de urgență, OMS a declarat că „evaluează în continuare nivelul de risc global reprezentat de COVID-19 ca fiind unul foarte înalt”.

Mai mult, deși se fac demersuri pentru realizarea unui vaccin eficient anti-coronavirus, OMS avertizează că “o soluție miraculoasă” s-ar putea să nu fie găsită niciodată.

„Pandemia de COVID-19 este o criză de sănătate ce are loc o dată într-un secol şi ale cărei efecte vor fi resimţite timp de decenii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Mai multe vaccinuri se află acum în faza 3 a unor studii clinice şi sperăm cu toţii că vom avea câteva vaccinuri eficiente, care să îi ajute pe oameni să nu se infecteze. Totuşi, nu există nicio soluţie miraculoasă în acest moment – şi este posibil ca ea să nu fie găsită niciodată„, a mai punctat directorul OMS, potrivit Reuters.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`