Încă 1.087 de cazuri de coronavirus în România și 37 de decese. 479 de pacienți sunt la Terapie Intensivă. Bilanțul epidemiei

Încă 1.087 de cazuri de coronavirus în România și 37 de decese. 479 de pacienți sunt la Terapie Intensivă. Bilanțul epidemiei
sursa Foto: hepta.ro // Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 70.461 de infectări și 2.991 decese. 1.087 de persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore, iar 37 de pacienți COVID-19 au decedat. Tot în ultima zi, 763 de români au fost reconfirmați în urma retestărilor. La Terapie Intensivă sunt în acest moment 479 de oameni cu SARS-COV-2. Un număr de 32.587 de pacienți au fost declarați vindecați și 7.981 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De la izbucnirea crizei, 1.513.888 de teste au fost prelucrate, din care 11.846 doar în ultimele 24 de ore. 9.524 de persoane confirmate cu infecție sunt în izolare la domiciliu, iar 5.544 se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.713 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane. În Diaspora, 5.902 de cetățeni români au fost diagnosticați, iar 123 au murit.

Epidemie de coronavirus în România – 70.461 de persoane au fost testate pozitiv. 2.991 au murit

Bilanțul infectărilor cu SARS-CoV-2 a ajuns, duminică, la 70.461, după testarea pozitivă a încă 1.087 de persoane și reconfirmarea a alte 763.

De la izbucnirea epidemiei, cele mai multe infectări au fost raportate în București (8479), Suceava (4915), Argeș (4508), Brașov (3932) Prahova (3153), iar cele mai puține în Satu Mare (172) și Sălaj (264).

În ultimele 24 de ore, cele mai multe contaminări au fost înregistrate în București (154), Prahova (96), Argeș (58) și Vâlcea (53), iar cele mai puține în Harghita (0), Caraș-Severin (1), Vaslui (1), Bistrița-Năsăud (4) și Alba (5).

Numărul victimelor a ajuns la 2.991 după ce, în ultima zi, alți 37 de pacienți COVID-19 au decedat.

Este vorba despre 25 de bărbați și 12 femei, care erau internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui și Ilfov.

„Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.359. Dintre acestea, 479 sunt internate la ATI.

Până acum au fost prelucrate 1.513.888 de teste, din care 11.846 în ultima zi: 6.859 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.987 la cerere.

9.524 de persoane infectate sunt în izolare la domiciliu, iar 5.544 se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.713 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 767 de apeluri la 112.Polițiștii și jandarmii au aplicat 1238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 402.500 de lei. În plus, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Românii pot sesiza încălcări ale normelor de protecție sanitară la linia TelVerde 0800.800.165. Iar linia Tel Verde 0800.800.358 este dedicată celor care vor să afle mai multe informații despre epidemia de coronavirus.

Aproape 6.000 de români din Diaspora au COVID-19. Au decedat 123

Peste hotare, 5.902 de cetățeni români au fost depistați pozitiv cu coronavirus: 1.898 în Italia, 572 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

Dintre românii confirmați, 123 au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo.

În schimb, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`