Ministerul Fondurilor Europene: „Programul Naţional de digitalizare a IMM-urilor va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro”

Ministerul Fondurilor Europene: „Programul Naţional de digitalizare a IMM-urilor va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro”

Potrivit comunicatului de sâmbătă al Ministerului Fondurilor Europene, Programul Naţional de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro.

150 de milioane de euro pentru digitalizarea IMM-urilor

Implementarea Programului de digitalizare dedicat IMM-urilor a fost adoptată în contextul în care studiile Băncii Europene de Investiţii, companiile extrem de digitalizate au făcut faţă mult mai uşor crizei cauzate de pandemia COVID-19. Şi din acest motiv, este esenţială accelerarea digitalizării economiei.

Bugetul alocat este de 150 milioane euro, din care 127,5 milioane euro fonduri europene. Activităţile finanţate vor viza dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC, precum şi digitalizarea IMM-urilor din alte industrii”, se arată în comunicat.

În cadrul şedinţei de Guvern de vineri, 14 august, a fost prezentat stadiul evaluării proiectelor depuse în cadrul apelului „Consolidarea capacităţii de gestionare acrizei sanitare COVID-19”, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, anunțându-se o majorare a limitei de supracontractare la 700 de milioane de euro.

În momentul lansării apelului, bugetul alocat a fost de 350 milioane euro, iar limita de supracontractare a fost stabilită la 400 milioane euro. Decizia de creştere a fondurilor ce pot fi contractate în cadrul apelului este justificată de valoarea proiectelor depuse pentru a fi finanţate”, declară Ministerul Fondurilor Europene.

Până în prezent, au fost depuse 115 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 473 milioane euro:

– 93 de proiecte de tip A, în valoare de 419,8 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente medicale/ echipamente de protecţie 105 de unităţi sanitare publice

– 22 proiecte de tip C, în valoare de 33,2 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente de protecţie direcţiile generale de asistenţă socială.

De asemenea, au fost aprobate peste 20 de cereri de finanţare în cuantum de aproximativ 85 milioane euro, celelalte aflându-se în diferite etape de analiză.

Creşterea plafonului de garanţii pentru programul IMM Invest

În ceea ce privește programul IMM Invest, șeful Cancelariei prim-ministrului a anunțat că Guvernul Orban a aprobat, în ședința de vineri,creşterea plafonului de garanţii de la 15 miliarde de lei, la 20 de miliarde de lei.

IMM Invest este unul dintre cele mai importante instrumente implementate deGuvernul Orbanîn combaterea crizei COVID-19. Platformaprevede credite pentru capital de lucru și credite pentru investiții, care le permite practic întreprinderilor mici și mijlocii din țară – care resimt efectele impasului generat de pandemie – să își asigure lichiditățile pentruderularea activității curente sau pentru investiții, prin accesareaunuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului roman, prin Ministerul Finanțelor Publice.

„Plafonul de garanţii pentru programul IMM Invest a fost majorat de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei ca urmare a cererii foarte mari din partea companiilor şi, deopotrivă, din parte băncilor de implicare în acest program. Astfel, companiile, IMM-urile, vor putea accesa credite pentru capital de lucru şi pentru investiţii într-un plafon de garanţii de 20 de miliarde de lei”, a declarat Ionel Dancă.

Alte modificări aduse programului IMM Invest, în contextul notificării Comisiei Europene, vizeazăperioada ajutorului de stat oferit în cadrul acestui program, în ceea ce priveşte subvenţionarea dobânzii.

„Aşa cum bine se ştie, aceste credite beneficiază de garanţia statului în proporţie de până la 90% şi de dobândă subvenţionată de 100%, cu alte cuvinte dobândă zero pentru aceste credite până la sfârşitul anului. După notificarea Comisiei Europene, a fost modificată această perioadă pentru care se acordă acest ajutor de stat, astfel încât perioada a fost stabilită la 8 luni de zile pentru creditele semnate în cadrul acestui program, de la data semnării, pentru a repara, pentru a evita o distribuţie inechitabilă între cei care au reuşit să acceseze un credit mai devreme decât ceilalţi. Practic, după această modificare, orice companie care intră în program şi beneficiază de garanţii de stat pentru accesarea unui credit va avea dobânda subvenţionată pentru o perioadă de 8 luni de zile pentru a elimina eventuale discriminări între beneficiarii acestui program”, a mai adăugat Ionel Dancă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”