Contracte de peste 128 de milioane de lei, semnate de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan: 26 de proiecte în vederea modernizării infrastructurii educaționale, a celei de protecție socială și a creșterii competitivității unor IMM-uri

Contracte de peste 128 de milioane de lei, semnate de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan: 26 de proiecte în vederea modernizării infrastructurii educaționale, a celei de protecție socială și a creșterii competitivității unor IMM-uri

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei,Ion Ştefan, a semnat, miercuri, 26 de contarcte de finanrae, în valoare de peste 128 de milioane de lei. Sunt prevăzute lucrări de modernizare a infrastructurii educaționale, a celei de protecție socială și a creșterii competitivității unor întreprinderi mici și mijlocii (IMM) din România.

Contracte în valoare de peste 128 de milioane de lei semnate de ministrul Ion Ștefan

Nu mai puțin de 26 de proiecte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 (coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), au fost semnate de ministrul Dezvoltării, Ion Șefan. Suma totală pentru acestea se ridică la 128.761.115,05 de lei.

”Sistemul public și sectorul privat au nevoie de bani europeni pentru dezvoltare. Semnarea acestor proiecte destinate în special sistemului de învățământ, dar și IMM-urilor mă bucură și le doresc beneficiarilor să le implementeze, fără corecții, până la capăt. Ministerul lucrărilor publice este partenerul corect al antreprenorilor, al UAT-urilor și al instituțiilor publice care vor să aplice pentru atragerea de fonduri europene”, a declarat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

Care sunt cele 26 de proiecte finanțate cu bani europeni și ce sume le sunt alocate

  1. Construire școală cu clasele 0-VIII în sat Corbii Mari, comuna Corbii Mari (județul Dâmbovița) – 7.039.335,10 lei;

  2. Reabilitare, modernizare și dotare școală în comuna Călățele (județul Cluj) – 5.566.079,64 lei;

  3. Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială Nr. 1, Gherla (județul Cluj) – 19.951.179,50 lei;

  4. Reabilitare, modernizare și dotare Liceu Tehnologic ”Gheorghe Pop de Băsești”, orașul Cehu Silvaniei (județul Sălaj) – 14.359.183,09 lei;

  5. Reconversia și refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște prin crearea de facilități pentru recreere – Etapa I, Tărgoviște (județul Dâmbovița) -10.793.302,96 lei;

  6. Reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 9 din municipiul Reșița (județul Caraș-Severin) – 10.187.970,26 lei;

  7. Înființare Centru de zi, cantina socială și unitate de îngrijire la domiciliu pentru grupul vulnerabil persoane vârstnice, Parteneriat dintre UAT comuna Brădeanu și Fundația Crucea Alb-Galbenă (județul Buzău) – 3.026.561,79 lei;

  8. Îmbunătățirea competitivității SC ALEXCOR TRADING SRL în domeniul lucrărilor de construcții drumuri – 8.992.970,87 lei;

  9. Dezvoltarea serviciilor de topometrie la TOPO MINIERA SRL – 2.660.565,06 lei;

  10. Dezvoltarea durabilă a activității SC TRANS CIMUS COMPLEX SRL prin diversificare – 9.043.037,37 lei;

  11. Creșterea spiritului antreprenorial prin dezvoltarea unei capacități de producție la LAUR CONSTRUCT SRL – 7.794.530,78 lei;

  12. Achiziție utilaje pentru construcții civile la BAUMANN ACTIV SRL – 3.384.988,32 lei;

  13. Realizarea unei investiții inițiale în cadrul Compact Lacoli SRL -10.120.150,66 lei;

  14. Dezvoltarea activității AVAS CONCEPT SRL – 1.361.548,70 lei;

  15. Îmbunătăţirea competitivităţii SC ANTREPRENOR SOLUTIONS SRL prin dotarea societăţii cu echipamente/utilaje/instalaţii de ultimă generaţie – 898.539,63 lei;

  16. Construire hală producție ambalaje din carton ondulat și împrejmuire BIROTICA SRL – 1.414.687,74 lei;

  17. Consolidarea poziției pe piață a S.C. VEGAMAR S.R.L. prin achiziția de utilaje noi și ecoeficiente – 1.195.812,29 lei;

  18. Consolidarea poziției pe piață a SC Micula Construct SRL prin achiziția de echipamente – 1.361.104,15 lei;

  19. Dezvoltarea unei noi activități și angajarea de personal în cadrul SC REZOLVAREA SRL – 1.337.711,66 lei;

  20. Diversificarea activității OPTIM DESIGN SRL prin achiziționare de echipamente performante pentru prelucrarea materialelor textile – 1.257.006,53 lei;

  21. Dezvoltarea societății GRUN’S TRANS SRL prin achiziție de utilaje – 707.529,79 lei;

  22. Dezvoltarea SC Sabatis Gab SRL prin inovare și achiziția de utilaje performante – 1.089.298,23 lei;

  23. Dezvoltarea activității turistice în cadrul FORCEL COM SRL – 1.514.994,74 lei;

  24. Diversificarea serviciilor oferite de SC RC GEOPROIECT S.R.L. prin implementarea unor noi proiecte operaționale – 861.525,49 lei;

  25. Creșterea competitivității firmei MIKA ONLY ONE STYLE FOR YOU SRL prin extinderea în noi domenii de activitate – 1.412.666,51 lei;

  26. Achiziție de utilaje la SC LOVAGRO SRL – 1.428.834,19 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:42 - Volodimir Zelenski: Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul din Ucraina se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania?”
18:47 - Mike Tyson a fost învins de Jake Paul, dar principalul său adversar a fost vârsta. Probleme mari cu transmisia Netflix, inclusiv în România
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2024. Zodia care este foarte favorizată acum (VIDEO)
17:01 - Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români și ar fi vrut să îl lovească pe unul dintre ei. Tensiuni mari la conferința de presă de la Arena Națională (VIDEO)
16:41 - Sondaj Verifield: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru a intra într-un tur 2 cu Marcel Ciolacu la prezidențiale / Un alt sondaj îl dă pe Nicolae Ciucă pe locul 2 în primul tur
16:18 - Profit impresionant pentru afacerile lui Silviu Prigoană în 2023. Ce încasări au avut companiile sale
15:58 - Avion lovit de glonț sub cabina piloților, înainte de decolare. Haos pe aeroportul din Dallas