Al patrulea caz de COVID-19 din Ministerul Sănătății. Persoana infectată e simptomatică și se află în izolare

Al patrulea caz de COVID-19 din Ministerul Sănătății. Persoana infectată e simptomatică și se află în izolare
Foto: Hepta

Ancheta epidemiologică demarată în Ministerul Sănătății a scos la iveală, marți seară, un al patrulea caz de COVID-19 la nivelul instituției. Este vorba despre o persoană simptomatică, care se află în izolare și va fi internată într-un spital de boli infecțioase pentru investigații, potrivit Agerpres.

Al patrulea caz de COVID-19 din Ministerul Sănătății. Persoana infectată e simptomatică și se află în izolare

Vestea vine în contextul în care, tot marți, reprezentanții Ministerului Sănătății anunțau că un al treilea angajat al instituției a fost depistat cu COVID-19. Era vorba tot despre un caz simptomatic, iar omul respectiv activa în același departament cu primele două persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2.

„În cadrul anchetei epidemiologice demarată în cadrul Ministerului Sănătății, încă o persoană din cadrul aceluiași departament a fost depistată cu COVID -19 în urma testelor RT-PCR efectuate, numărul celor depistați pozitiv ridicându-se la 3. Angajatul MS depistat pozitiv este simptomatic, se află în izolare și va fi internat într-o unitate sanitară de boli infecțioase.În acest context, astăzi a fost realizată dezinfectarea spațiilor din zona unde se află departamentul în care își desfășoară activitatea persoanele depistate pozitiv”, potrivit comunicatului de presă.

În aceste condiții, reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că, „începând de mâine, în cadrul Ministerului Sănătății vor fi luate o serie de măsuri suplimentare. Astfel, se va interzice total accesul vizitatorilor. De asemenea, instituția va funcționa în condiții speciale, în care jumătate de personal va fi prezent fizic în instituție, iar cealaltă jumătate va efectua programul de lucru în regim de telemuncă.Toate spațiile MS vor fi supuse procesului de dezinfecție/nebulizare.Procesul de testare al angajaților continuă, conform normelor”.

Tot marți, dar cu câteva ore înainte, Ministerul Sănătății anunțacăun al doilea angajat al instituțieia fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. El era contact direct cu primul caz de îmbolnăvire.

„Ministerul Sănătății confirmă identificarea celui de-al doilea caz de infectare cu noulcoronavirusîn rândul contacților direcți ai primului caz pozitiv.Este vorba despre o persoană simptomatică, care se află în izolare și care va fi internată astăzi într-o unitate sanitară de boli infecțioase”, precizau reprezentanții instituției.

Primul caz confirmat din instituție a fost anunțat luni

Seria de anunțuri de acest gen a început luni, când Ministerul Sănătății anunța că o angajată a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus.

„În acest context, conform metodologiei, imediat după aflarea rezultatului testului, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia au fost identificați 12 contacți direcți care au fost izolați la domiciliu și li s-au recoltat probe. Ancheta epidemiologică va continua și în perioada următoare, până la identificarea și altor potențiali contacți accidentali, ce vor fi testați, conform metodologiei de caz”, explicau reprezentanții instituției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:55 - Vreme mohorâtă în Bucureşti sâmbătă şi duminică cu condiţii de burniţă sau ploaie slabă
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul