Carantina rămâne în vigoare în comuna Băilești din Județul Argeș, potrivit deciziei instanței

Carantina rămâne în vigoare în comuna Băilești din Județul Argeș, potrivit deciziei instanței
Sursa foto: Pixabay

Comuna Bălileşti din judeţul Argeş va rămâne în carantină, după ce solicitarea autorităților locale de ridicare a măsurii a fost respinsă de către instanță, potrivit unui comunicat de presă.

Carantina a fost instituită legal în comuna Băilești

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) precizeazăcă prin această decizie se constată că hotărârea de instituire a carantinei în localitatea respectivă a fost emisă în mod legal.

“Acţiunea înaintată de autorităţile din comuna Bălileşti, judeţul Argeş, în vederea anulării Ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă prinvind instituirea măsurii de carantinare zonală a localităţii enunţate anterior, a fost respinsă, ca neîntemeiată. Astfel, prin respingerea cererii s-a constatat faptul că Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659265 din 01.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în comuna Bălileşti, judeţul Argeş a fost emis în mod temeinic şi legal”, se arată în comunicatul DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă reaminteşte importanţa măsurii carantinării zonale şi precizează că această decizie este luată la propunerea DSP, cu avizul INSP, prin ordin al şefului DSU.

“Totodată, dorim să subliniem importanţa măsurii de instituire a carantinei zonale în anumite regiuni, în vederea protejării comunităţilor împotriva infectării şi limitării răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Readucem în atenţia populaţiei faptul că măsura de carantinare zonală se instituie la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, se mai arată în comunicatul DSU.

Carantina a fost ridicată în localitatea Gornet

Lucrurile au stat diferit în cazul localității prahovene Gornet. Magistrații Curții de Apel Bucureștiau decissă admită acțiunea autorităților din comunaGornet, județulPrahova, și să anuleze ordinul de carantinare a localității. Pe de altă parte, autoritățile locale nu vor primi despăgubiri, așa cum au cerut.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU)Prahovaa votat, pe 22 iulie, instituirea carantinei zonale în satulGornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri decoronavirus. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

Autorităţile dinGornets-au arătat nedreptățite de măsura carantinării și au cerut ridicarea acesteia și, inițial, daune de 500.000 de euro. Ulterior, ele au ridicat suma la4 milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)