Senatorii au respins, marți, Ordonanța de urgență privind majorarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Concret, în rol de primă cameră sesizată, Senatul României a acordat 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri pe raportul de admitere a proiectului privind respingerea OUG nr. 123 din 2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
Potrivit raportului Comisiei de muncă, în esență, ordonanța vizează creșterea treptată a alocației de stat începând cu1 august 2020 – o majorare cu 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut în legea 14/2020 şi cuantumul alocaţiei aflat în plata la data transmiterii proiectului, şi cu acelaşi procent pentru perioada 2021-2022 de două ori pe an, respectiv la 1 ianuarie şi la 1 iulie a fiecărui an, iar din 2023 se preconizează continuarea procesului de majorare a alocaţiei de stat cu rata medie a inflaţiei anuale.
Anterior, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a explicat că plățile vor fi suspendate dacă PSD blochează majorarea alocațiilor. Tot atunci, demnitaraa precizat că efortul bugetar este de 300 de milioane de lei pentru anul în curs, iar sumele vor fi prevăzute la rectificarea bugetară.
„Este o dublare a alocaţiilor pe care aveam datoria să o facem. Dacă PSD doreşte să blocheze, asta însemnă că noi suspendăm plăţile, ca să ne înţelegem. Dacă suntem într-un sistem de plăţi şi am dat drumul la procedură înseamnă că ne oprim, nu mai facem nicio plată până nu se clarifică ce obiectiv are PSD din acest subiect. Pentru că ar trebui să ne oprim până când ei vor bloca sau vor ataca pentru a putea vedea ce se întâmplă mai departe cu acest sistem de plată. Maniera în care ei încearcă să blocheze înseamnă că nu-şi doresc să facem această primă creştere pe care noi suntem determinaţi să o facem la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul Violeta Alexandru.
Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat că alocațiile se majorează cu 20%, începând cu luna august. Ele vor crește eșalonat, în 1 ianuarie 2021, 1 iulie 2021 și 1 ianuarie 2022, pentru ca alocațiile să ajungă la dublare în 1 iulie 2022.
„Odată ce a fost adoptată OUG, începând cu luna august, se majorează alocațiile cu 20%. Noi am decis dublarea alocațiilor, dar nu dintr-o dată, ci în câțiva pași. Următoarele creșteri vor fi la 1 ianuarie 2021, la 1 iulie 2021, la 1 ianuarie 2022 și la 1 iulie 2022. La data de 1 iulie 2020, alocațiile vor fi dublate. În fiecare etapă de creștere va exista o creștere a alocațiilor. Prima creștere este pe luna august și vor fi plătite pe luna septembrie. Evident că dacă, în populismul lor, care nu are la bază niciun fundament economic și care arată lipsa de grijă și de responsabilitate față de binele României, dacă PSD-iștii o vor ține în continuare pe această monedă cu dublarea alocațiilor, sigur că o vom ataca la Curtea Constituțională. Pe un motiv foarte simplu, și anume acela că nu poți să generezi cheltuieli pentru care nu există resurse financiare”, a precizat premierul Ludovic Orban.