Patru asociații ale elevilor contestă scenariile privind începerea noului an școlar: ”Cine își asumă responsabilitatea atunci când numărul de cazuri de COVID-19 va exploda în școli și licee?”

Patru asociații ale elevilor contestă scenariile privind începerea noului an școlar: ”Cine își asumă responsabilitatea atunci când numărul de cazuri de COVID-19 va exploda în școli și licee?”

Şcoala începe pe 14 septembrie cu majoritatea elevilor în clasă, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, care a prezentat trei scenarii care se vor aplica la nivel zonal în funcție de numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Patru asociații ale elevilor contestă însă măsurile anunțate de șeful statului. Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) au transmis, printr-un comunicat de presă, că atât elevii, cât și personalul din cadul unităților de învățământ ar fi puși în pericol în cazul aplicării scenariului conform căruia școlile se închid în cazul în care media ultimelor zile este de trei sau mai multe cazuri la mia de locuitori. Ținând cont de rapiditatea cu care se răspândește noul coronavirusîn comunitate, o astfel de hotărâre ar putea fi luată când este prea târziu.

Elevii nu văd cu ochi buni soluțiile privind redeschiderea școlilor în contextul epidemiei de coronavirus

”Cine își asumă responsabilitatea atunci când numărul de cazuri va exploda în școli și licee? (…) Reprezentanţii elevilor din ţară consideră că măsura va pune în pericol elevii și tot personalul unităţilor de învăţământ. Suspendarea cursurilor după ce s-au înregistrat timp de câteva zile numărul minim de cazuri va fi o decizie luată mult prea târziu, având în vedere rapiditatea cu care virusul se răspândeste în comunitate.

Mai mult, în marile centre urbane capacitatea de testare este foarte mică, fapt ce va ascunde imaginea reală a evoluţiei epidemiologice din localitatea respectivă și nu va permite închiderea propriu-zisă a unităţilor de învăţământ într-un timp util, astfel încât să prevenim crearea unor focare la nivel de unitate de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții asociațiilor de elevi.

În acest context, Andreea-Sabina Spătariu, președinta AEC, atrage atenția asupra faptului că, în Constanța, de exemplu, s-ar putea ajunge la suspendarea cursurilor în momentul în care ar fi înregistrate 900 de cazuri pe zi timp de mai multe zile.

„Atunci va fi prea târziu să vorbim de prevenirea numărului de cazuri. Dacă apare un singur caz într-un liceu, trebuie ca activitatea să fie suspendată, iar DSP să realizeze ancheta epidemiologică imediat”, a transmis reprezentanta elevilor constănțeni.

Cele trei scenarii anunțate de președintele Klaus Iohannis pentru reluarea cursurilor

Președintele Klaus Iohannis a explicat, în conferința de presă pe care a susținut-o miercuri seară care sunt cele trei scenarii avute în vedere de autorități în perspectiva începerii noului an școlar.

”Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la școală.

Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt general valabile nu doar pentru școli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor.

Aceste trei scenarii sunt scenariul „verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puțin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă scenariul „galben”, între unu şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, „roșu,” când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a declarat șeful statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”