Victor Ponta, liderul Pro România, a declarat miercuri seară, pentru B1 TV, că Alianța Pro București 2020, pe care o formează alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îl propune candidat la Primăria Capitalei pe generalul Ioan Sîrbu, fost șef al Spitalului Militar Central, deoarece acesta este medic, e un om serios și știe administrație. Ponta a mai spus că Pro România a vrut astfel să vină cu o alternativă în fața electoratului și că nu a negociat cu PSD sau PNL, pentru că nu voia ca alianța să devină o remorcă. „Dacă stăm pe picioarele noastre, e mai greu, dar s-ar putea să avem rezultatele pe care ni le dorim”, a precizat Ponta, pentru B1 TV.
Întrebat de ce bucureștenii ar trebui să-l voteze pe generalul Ioan Sîrbu la Primăria Capitalei, Victor Ponta a răspuns: „Pentru că e medic, că a condus mulți ani un spital important și pentru că e un candidat serios. Sigur, eu cred că dacă va convinge pe cineva să voteze, îl va convinge domnia sa, degeaba îl laud eu. Ce ne-am dorit noi a fost ca Pro România să vină cu un tip de alternativă”.
Ponta a spus că a avut discuții inclusiv cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, dar „mi-aș fi dorit să fie un candidat în Sectorul 2, dar nu de la PSD sau PNL”.
„Eu stau în Sectorul 2 și cred că (Dan Cristian Popescu) a făcut lucruri bune, dar a picat în aceste bătălii politice și negocieri politice. Noi am vrut să spunem că e și a treia cale. Sigur că PSD și PNL cu USR/PLUS au prima șansă și în sectoare și la Primăria Capitalei, dar trebuie să existe o alternativă. Noi n-am negociat cu PSD absolut nimic, cu PNL și USR nici atât. Nu înseamnă că ne e ușor, ne e foarte greu”, a mai precizat Victor Ponta.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
La remarca moderatorului Silviu Mănăstire că generalul Sîrbu nu are niciun fel de experiență în administrația locală, liderul Pro România a afirmat: „Adminstrație e și conducerea unui mare spital”.
„Eu cred că domnul Sîrbu se încadrează în profilul de candidat pe care am vrut să-l punem. Medic, om care a condus și știe adminisitrație, nu în sensul de administrație locală, dar administrație, și nu, nu am avut niciun fel de discuții, nu ne-a spus doamna Firea ”puneți-l”, nici nu ne-a spus ”nu-l puneți”. Nici n-a știut de altfel. Anunțul de azi a fost o surpriză. Pro România poate fi a treia cale în București și construim pentru 2024. Asta nu înseamnă, însă, că nu ne prezentăm serios și nu luptăm în 2020. Noi n-am dorit să intrăm în aceste jocuri, că altfel am fi fost ori remorca PSD, ori remorca PNL. Dacă stăm pe picioarele noastre, e mai greu, dar s-ar putea să avem rezultatele pe care ni le dorim”, a mai declarat Victor Ponta, pentru B1 TV.
Alianța Pro București 2020, formată de Robert Negoiță și Victor Ponta, a prezentat miercuri candidații pentru Primăria Generală a Capitalei și primăriile de sector.
Pentru funcția de edil general al Bucureștiului va intra în cursa electorală medicul Ioan Sîrbu, care a condus mai bine de un deceniu Spitalul Militar Central.
Candidții Alianței Pro București 2020 pentru primăriile celor șase sectoare sunt:
„Sperăm ca împreună să oferim, cu adevărat, o alternativă. (…) Ne propunem o strategie corectă: mai puțină vorbă, mai multă muncă. Faptul că venim în fața bucureștenilor cu fețe noi, din punctul meu de vedere, este un mare atu. Primăria nu se conduce de la televizor. Primăria se conduce cu implicare, cu muncă, cu fapte, cu rezultate”, a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 și liderul Partidului Bucureşti 2020.