EXCLUSIV // SUA invită Rusia să se alăture alianței globale împotriva Chinei. Experții consultați de B1.RO: „Proiectata coaliţie a binomului Trump-Pompeo riscă să scindeze statele UE și NATO”/ „România nu trebuie să mai apere un statu quo care nu există”

EXCLUSIV // SUA invită Rusia să se alăture alianței globale împotriva Chinei. Experții consultați de B1.RO: Proiectata coaliţie a binomului Trump-Pompeo riscă să scindeze statele UE și NATO/ România nu trebuie să mai apere un statu quo care nu există
sursa foto: hepta/DPA Images / Lukas Coch

EXCLUSIV // Secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut, în urmă cu două săptămâni, formarea unui coaliții globale pentru a contracara influența Chinei, în contextul pandemiei de coronavirus. Faptul că administrația de la Casa Albă consideră Beijingul principalul responsabil pentru criza sanitară actuală nu mai este o noutate, însă apelul lui Mike Pompeo, în cadrul unei deplasări la Londra, are o semnificație geopolitică aparte. Prin intermediul său, se solicită statelor să recunoască amenințarea reprezentată de China.

„Vrem ca fiecare țară să lucreze pentru a respinge eforturile Partidului Comunist Chinez în toate dimensiunile pe care le-am menționat. Sperăm că putem construi o coaliție care să arate Partidului Comunist Chinez că nu este în cel mai bun interes al său să se angreneze în astfel de comportamente”, a mai solicitat secretarul de stat al SUA”, este mesajul transmis de șeful diplomației americane.

Mike Pompeo a rostit ulterior la Biblioteca Prezidențială „Richard Nixon” un discurs considerat în presa internațională o declarație de „război rece” dată Chinei. „Lumea liberă trebuie să triumfe în fața acestei noi tiranii. Dacă lumea liberă nu va schimba China comunistă, fără îndoială China comunistă ne va schimba pe noi”, a afirmat Pompeo. În ceea ce privește Rusia, Pompeo a afirmat că Moscova poate lua poziție împreună cu SUA împotriva politicii Chinei pe arena mondială.

Lectorul universitar Șerban Cioculescu:“România se află într-o situație delicată în politica sa externă”

Mai mulți experți în domeniul politicii internaționale, consultați de B1.RO, au explicat care sunt, pentru România, implicațiile formării unei alianțe globale împotriva Chinei, așa cum solicită administrația de la Casa Albă.

Lectorul universitar Șerban Cioculescu a precizat pentru B1.RO, că România este pusă într-o situație dificilă din punctul de vedere al politicii sale externe, în condițiile în care SUA reprezintă cel mai important partener de securitate, iar China este un stat cu care avem o veche relație de cooperare:

“România se află într-o situație delicată în politica sa externă deoarece pentru ea SUA sunt cel mai important partener de securitate, fapt ilustrat de parteneriatul strategic existent de peste un deceniu, de sistemul balistic de la Deveselu, de prezenţa a numeroşi militari americani pe pământ românesc precum și de sprijinul american pentru aderarea la NATO. În acelaşi timp RP China e un stat cu care avem o veche relație de cooperare și chiar de prietenie, România fiind unul dintre primele state ale lumii care a recunoscut China, stat comunist, chiar în 1949, când comuniştii abia învinseseră în războiul civil iar noua Chină era marginalizată de ţările occidentale, cu America în frunte. De asemenea, din 2004 există un parteneriat amplu de prietenie şi cooperare, pe care partea chineză l-ar fi dorit la un moment dat chiar patrteneriat strategic dar România, ca stat NATO, nu a dorit să avanseze în acest sens. China nu cooperează cu NATO, ea are o doctrină ce se opune alianţelor militare permanente în timp de pace, iar NATO e văzut la Beijing ca un instrument de putere al SUA”, explică lectorul universitar Șerban Cioculescu, autorul cărții “China de la stralucirea ascunsăla expansiunea globală”.

Totodată, acesta subliniază faptul că o coaliție globală împotriva Chinei riscă să scindeze partenerii occidentali ai SUA:

“Acum proiectata coaliţie anti-China a binomului Trump-Pompeo riscă să scindeze statele UE și NATO; deoarece unele o vor accepta, altele nu, mai ales din motive economice. De pildă Germania, Ungaria şi Grecia sunt state cu puternice interese comerciale legate de China, în timp ce Marea Britanie și Polonia e probabil să se plieze pe dorineţele americanilor şi să accepte o diminuare a relațiilor cu China. România nu a acceptat nici până acum mari proiecte chineze de investiţii, de pildă autostrăzi, căi ferate sau centrale nucleare, spre iritarea politicienilor de la Beijing. Dacă acceptă să participe la coaliţia anti-China a SUA, va fi aproape imposibil pentru firmele chineze să prindă contracte importante in cadrul proiectului Belt and Road, ceea ce va produce frustrare la Beijing şi va diminua intensitatea contactelor politice si economice bilaterale. Iar dacă Biden va ajunge preşedinte la final de an, e puţin probabil să anuleze linia politică dură faţă de China, în afara unei situaţii improbabile de concesii comerciale majore din partea chineză sau a recunoaşterii vinovăţiei pentru răspândirea Covid 19 în lume, ceva la fel de improbabil”, a subliniat profesorul Șerban Cioculescu.

În ceea ce privește dorința SUA de a atrage Rusia în proiectul de contracarare a acțiunilor Chinei, lectorul universitar Șerban Cioculescu precizează că, în ciuda unui interes crescut al Washingtonului de împiedica formarea unei coaliții ruso-chineze, cooptarea Moscovei va depinde de renunțarea la războiul hibrid contra statelor occidentale:

“SUA doreşte desigur să atragă și Rusia în coaliţie, spre a o desprinde de China şi a evita apariţia unei alianţe ruso-chineze, considerată foarte ameninţătoare pentru interesele naţionale americane în lume, dar şi un risc la adresa NATO ca atare. Rusia poate fi cooptată doar cu largi garanţii de securitate, cu redecupări de sfere de influenţă în Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Desigur că un eventual acord de securitate cu Rusia ar trebui să cuprindă statele din UE și NATO, și deplină transparenţă. Moscova ar trebui să accepte graniţele existene şi să se angajeze să renunţe la războiul hibrid contra Occidentului. Cu Putin la cârmă acest lucru e puţin plauzibil”, a mai precizat Șerban Cioculescu.

În concluzie, acesta a subliniat faptul că, pentru interesele României, ar fi o greșeală transformarea Chinei într-un adversar:

„România are nevoie atât de SUA, cât și de China ca garanți ai securităţii naționale, contra unor agresiuni dinspre Rusia, dar calitatea de membru NATO și relația specială cu SUA, împiedică cel puţin momentan dezvoltarea unui parteneriat economic şi de securitate cu China. Dar ar fi greșit să considerăm China un adversar doar spre a urma o politică de bloc cerută de SUA. Va fi dificil, desigur dar cred că putem participa la o coaliţie de limitare a Chinei însă fără a ne adânci în acţiuni care să ne aducă încă un adversar formidabil pe lângă Rusia”.

Dan Dungaciu:Primul lucru pe care România trebuie să îl facă este să nu mai apere un statu quo care nu mai există”

Pe de altă parte, Dan Dungaciu, expert în relaţii internaţionale, atrage atenția că principala provocare pentru România este adaptarea la o nouă ordine mondială care se va contura în jurul relației tensionate dintre SUA și China.

“Primul lucru pe care România trebuie să îl facă este să nu mai apere un statu quo care nu mai există sau măcar să nu încerce acest lucru. Este limpede că indiferent cine va fi președinte la Casa Albă, dupăanul 2020, lumea nu se va întoarce la situația de dinainte de Trump. Lumea a pornit într-o direcție care a fost accelerată, nu inventată, de către pandemie, iar această direcție se numește conturarea unei noi odini mondiale, în jurul disputei, nu neapărat a războiului, dintre America și China. Ăsta este viitorul, așa arată. Diferența dintre Biden și Trump din acest punct de vedere este mai de grabă de accente, de viteze, de mod de acțiune, dar nu de trend. România trebuie să înțeleagă că ne îndreptăm spre o altă lume”, precizează Dan Dungaciu.

De asemenea, acesta a mai spus că este uns cenariu plauzibil alăturarea Federației Ruse într-o posibilă coaliție globală împotriva Chinei, în condițiile în care asistăm la un nou statu quo, diferit de perioada Războiului Rece sau din timpul hegemoniei americane, de la sfârșitul secolului trecut:

“În al doile arând, este o scenă celebră în filmul Nașu I, în care un consilier al familiei a fost schimbat, el a replicat: de ce mă schimbați, nu am fost un consilier bun? Răspunsul a fost: Pentru că tu ai fost un consilier foarte bun în vreme de pace, dar noi ne pregătim de război. Această adecvare la viitoarea lume trebuie făcută, iar această adecvare înseamnă discurs politic, comunicare politică și un alt mod de a înțelege realitățile și dihotomiile din sistem. Dihotomiile de mai ieri, nu doar din timpul Războiului Rece, dar chiar și din timpul ordinii mondiale hegemonice americane de după Războiul Rece s-au bazat pe o dispută între SUA și Federația Rusă. De data aceasta ne îndreptăm spre o dispută America-China, în jurul căreia se vor contura toate celelalte alianțe, inclusiv Federația Rusă. Așa cum în 1972, președintele Nixon, s-a dus în China, ca urmare a unor negocieri, făcute inclusiv de Kissinger care a fost anterior în mai multe vizite secrete în China, și s-a parafat o înțelegere cu China împotriva URSS-ului, s-ar putea în noul context să asistăm la un tip de înțelegere, nu totală, nu globală, între America și Rusia împotriva Chinei. Un asemenea scenariu este plauzbil în viitoarea ordine mondială. Federația Rusă știe că nu poate fi egala nici a Americii, nici a Chinei și că va încerca să găsească noul loc sub soare. Rusia este destul de flexibilă ca să poată să găsească acest loc sub soare, inclusiv într-o relație amicală cu SUA, în perspectiva unei confruntări, sperăm nu uns militară, cu China. Nu înseamnă că este un scenariu care se va petrece, dar este un scenariu plauzibil”, precizează Dan Dungaciu.

Generalul Ștefan Dănăilă:„Intram în jocul electoral din SUA”

O părere diferită este cea exprimată de generalul Ștefan Dănăilă, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, în perioada 1 ianuarie 2011 – 1 ianuarie 2015.

Acesta sugerează că scenariul unei alianțe globale împotriva Chinei, cerut de SUA, reprezintă doar o retorică electorală americană: “Opinia mea este puțin diferită. Eu încă aștept 3 Noiembrie. După aceea se poate discuta mai concret. Acum intram în jocul electoral din SUA. Doar să nu forțeze decizii imposibil de corectat, ca retragerea trupelor americane din Germania.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`