PCM Covasna îndeamnă alegătorii să nu participe la referendum

PCM Covasna îndeamnă alegătorii să nu participe la referendum
Foto: mediafax.ro

Conducerea PCM Covasna îi îndeamnă pe alegători să nu participe la referendum, protestând astfel faţă de demersul „antidemocratic al Partidului Comunist, şi anume al PSD”.

„Eu voi sta acasă duminică şi la fel îi îndemn şi pe alegători, să nu participe la vot, protestând şi în acest fel faţă de demersul antidemocratic al Partidului Comunist, şi anume al PSD”, a spus preşedintele organizaţiei judeţene a PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, potrivit Mediafax.

Liderul PCM Covasna susţinea, în urmă cu trei săptămâni, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă un act democratic şi că ţara „are numai de pierdut” cu acţiunile USL, care, în loc să se ocupe de soarta poporului, „luptă doar pentru fotolii de catifea”.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îndemnul său către alegători este să nu se prezinte la vot la referendum, dar să înţeleagă de ce el, din postura de preşedinte ales al României, nu poate refuza o instituţie fundamentală a statului cum este referendumul.

                       

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Suceava: Un bătrân de 79 de ani a fost bătut şi forţat de patru indivizi să meargă la bancomat ca să scoată bani
16:51 - Gabriela Oțil, primele declarații despre al doilea copil: „Eu sunt singură la părinți și întotdeauna am zis că măcar doi copii”
16:49 - Accident cu două cisterne și un autoturism! Una era încărcată cu 33 de tone de motorină
16:47 - Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat la închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
16:37 - Gheorghe Ialomițianu: M-aș fi bucurat dacă domnul Ciucă cerea ieșirea PNL de la guvernare, având în vedere că nu poți să guvernezi cu oameni care încalcă legea, și într-adevăr atunci era o decizie serioasă (VIDEO)
16:32 - Ministerul Energiei: Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură
16:32 - Ovidiu Cîmpean (PNL): Singurul candidat care îl poate bate pe Simion în turul I este Nicolae Ciucă, fiind și singurul candidat care poate ține România pe parcursul pro-european (VIDEO)
16:18 - Ce ajutor de la primit o femeie din Craiova care a fost victima violenței domestice. Alina Gorghiu a anunțat un nou voucher
16:15 - Ciucă și Nehammer, întrevedere la Viena: „Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător”
16:03 - Lucian Romașcanu: Am citit și eu despre afacerile unui domn foarte legat de domnul Ciucă, cunoscut și sub numele de nepotul lui Ciucă. Putem și noi să cerem demisii (VIDEO)