România se află într-un context pandemic cu răspândire comunitară accentuată, a subliniat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, care este de părere că dacă regulile de protecție sanitară nu vor fi respectate, secțiile de terapie intensivă din țară se vor aglomera, iar la nivel național s-ar putea întâmpla ce s-a petrecut în Italia și Spania în lunile martie și aprilie.
„Această pandemie nu se tranşează în unităţile medicale. În unităţile medicale se tranşează tratarea şi salvarea vieţii acestor pacienţi deja infectaţi. Să nu ajungem la un număr mare de pacienţi infectaţi şi acest lucru depinde foarte mult de respectarea regulilor. Repet – portul măştii în spaţiile închise, în locurile aglomerate, în transportul în comun, la locul de muncă; dezinfectantul şi distanţarea fizică. (…) În condiţiile în care respectăm toate aceste reguli vom observa într-o săptămână, săptămână şi jumătate un platou şi o scădere a numărului de noi cazuri de la o zi la alta. Acesta poate fi începutul căderii acestui prim episod pandemic”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Dacă nu respectăm aceste reguli, avertizează demnitarul, „vom vedea de la o zi la alta creşterea numărului de cazuri şi o aglomerare a unităţilor de primiri urgenţe şi a secţiilor de boli infecţioase. Chiar dacă noi ne adaptăm cu numărul de paturi în funcţie de necesităţi, nu ar trebui să ne lăsăm în această bază. Un număr mare de cazuri va încărca secţiile de terapie intensivă şi atunci ce vedeam în martie şi aprilie în Italia şi Spania se poate repeta şi în ţara noastră. Nu vreau să ajungem la acest scenariu şi ţine doar de noi”.
Ministrul Sănătății consideră că„lucrurile ar trebui să ne pună pe gânduri”, în condițiile în care nu demult, la nivel național, au fost confirmate chiar și peste 1.300 de cazuri noi de COVID-19 într-o singură zi – se întâmpla în 30 iulie.
„Avem 800 de cazuri pozitive astăzi, am discutat şi de 1.200 – 1.300. În aprilie, discutam de 500 de cazuri. Lucrurile ar trebui să ne pună puţin pe gânduri. Nu am terminat ce trebuia făcut în această ţară în context pandemic. Şi asta nu trebuie făcută doar de minister sau de Guvern sau de corpul medical. Trebuie făcut şi de agentul economic care beneficiază de nişte relaxări în a-şi desfăşura activitatea economică şi de cei care sunt principalii beneficiari – populaţia civilă care intră în aceste terase, în magazine, în mijloacele de transport în comun şi nu respectă nişte reguli. Vedem de la o zi la alta cazuri noi. În 26 februarie aveam primul caz şi apoi le număram pe toate până la 10. Am trecut apoi la 25, în scenariul 2, apoi la 100 de cazuri – am trecut în scenariul 3 şamd. Acum parcă lumea nu mai vede pe nimeni suspect. Suntem într-un context pandemic, suntem într-un context de transmitere comunitară accentuată”, a adăugat Nelu Tătaru.
El a mai declarat că autoritățile au „dovezi că această transmitere comunitară se face în mijloacele de transport în comun către locul de muncă, cum vedem la Argeş, Dâmboviţa, Prahova. Şi avem testările care se fac în unităţile economice şi vedem acele cazuri pozitive. Destul de mulţi asimptomatici, dar acei asimptomatici sunt cei care transmit. Că vrem, că nu vrem, asimptomaticii transmit. (…) Virusul nu alege, nu doarme, virusul nu se odihneşte începând de la 11,00 seara. Orice transmitere aerogenă se poate întâmpla în orice moment în care există aglomerare urbană”.