Tineretul PMP, nemulțumit de reducerile prevăzute de viitorul buget al UE în cercetare și Erasmus. Marius Lucian Lupu: Tineretul are nevoie de consolidare prin angajamente ferme

Tineretul PMP, nemulțumit de reducerile prevăzute de viitorul buget al UE în cercetare și Erasmus. Marius Lucian Lupu: Tineretul are nevoie de consolidare prin angajamente ferme
foto: Facebook

Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară a anunțat, printr-un comunicat de presă, că își exprimă dezacordul cu privire la reducerile prevăzute în viitorul buget al UE pentru perioada 2021 – 2027 în domeniul cercetării şi al programului Erasmus de susţinere a educaţiei. Organizația consideră că tineretul, cercetarea, Erasmus și digitalizarea sunt „direcții care nu trebuie să rămână în urmă pentru că ele reprezintă viitor”.

Tineret, cercetare, Erasmus, digitalizare – direcții care nu trebuie lăsate în urmă pentru că ele reprezintă viitorul

„Ca președinte al unei organizații de tineret, sunt ferm implicat în tot ceea ce ține de acest sector. Finanțarea corespunzătoare a politicilor de tineret reprezintă primul pas către implicarea și conectarea tinerilor. Astfel, propunerea aflată pe masa Parlamentului European cu privire la viitorul buget al UE vine ca o dezamăgire. De ce? Pentru că sectorul de tineret are nevoie de consolidare prin angajamente ferme, nicidecum prin tăieri. Reducerea bugetului pentru cercetare, tineret și pentru Erasmus nu poate fi justificată sub nicio formă”, a afirmat, Marius Lucian Lupu, președintele Organizației de Tineret a PMP, subliniind necesitatea unei implicări susținute a UE pe direcția tineret prin măsuri concrete, care să ofere tinerilor europeni perspective mai bune.

Președintele Organizației de Tineret a PMP, despre programele Erasmus

El a explicat că „programele Erasmus reprezintă un real succes al proiectului european. De ele au beneficiat, și continuă să o facă, sute de mii de elevi, studenți, cercetători, stagiari și lucrători de tineret, aceștia având posibilitatea de a descoperi patrimoniul și diversitatea culturală ale Europei și de a promova, totodată, o identitate europeană. Erasmus reprezintă o oportunitate de care orice tânăr interesat ar trebui să poată beneficia fără ca acesta să fie un privilegiu”.

Organizația de Tineret a PMP consideră că a investi în generațiile tinere trebuie să reprezinte o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național. Avem nevoie de programe ambițioase și proiecte europene de natură să încurajeze, în mod real, implicarea tinerilor, mobilitatea și cooperarea în rândul lor și, în mod concret, o mai bună integrare pe piața muncii a acestora, cu atât mai mult pe fondul pandemiei de COVID-19, se mai arată în același comunicat de presă.

„Tineret, cercetare, Erasmus, digitalizare – sunt direcții care nu trebuie să rămână în urmă pentru că ele reprezintă viitorul”, a mai subliniat președintele organizației.

Astfel, Organizația de Tineret a PMP își exprimă speranța că actuala propunere de buget al UE pentru perioada 2021 – 2027 va fi îmbunătățită, iar investiţiile în educaţie şi tineret vor fi reconsiderate, astfel încât bugetul să răspundă corespunzător provocărilor pe anii următori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:54 - Minori români din centre de plasament, sclavi în Ungaria. Ministrul Familiei a trimis Corpul de control la DGASPC Covasna. Intotero: “Este o tragedie o astfel de întâmplare, pentru orice copil, și nu este permis așa ceva” (VIDEO)
17:39 - Thomas Moldovan (PSD): Creșterea economică mai redusă e determinată de seceta severă și de faptul că suntem puternic legați de economia europeană. Se caută soluții (VIDEO)
16:57 - Cine sunt maneliștii din România care au invadat scenele din Chișinău. Primarul pro-rus, Ion Ceban, a promovat toate concertele organizate din bani publici, pe rețelele sociale
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri
16:28 - Un adolescent de 17 ani din Covasna a înjunghiat un bărbat de 33 de ani. Victima a fost transportată la spital
16:21 - Decizia surprinzătoare luată Mircea Lucescu cu doar câteva ore înainte de meciul România-Kosovo. La ce jucători a renunțat
16:10 - Surse: Scenariile de lucru în Ministerul Finanțelor pentru creșterea taxelor din 2025 – impozit pe venit de 20%, TVA de 21% sau impozit progresiv
16:02 - Felix Cozma (PSD) despre o guvernare cu PNL-ul, după alegeri: „Am rămas constanți în gândire și dorim o guvernare alături de ei” (VIDEO)
15:59 - Teodora Desagă: Singura variantă ca dreapta să guverneze în România din 2025 este ca reprezentanții Forța Dreptei să intre în Parlament. Ludovic Orban, singurul candidat liberal care nu a trădat votul anti-PSD (VIDEO)
15:42 - Silviu Coșa: Sondajele s-au transformat într-un instrument de manipulare. PNL a avut un scor politic în zona 30% în primăvară și la acesta ne raportăm în toate acțiunile noastre (VIDEO)