Madrid, orașul european de anvergură cu cel mai mare exces de decese pe fondul pandemiei

Madrid, orașul european de anvergură cu cel mai mare exces de decese pe fondul pandemiei
foto: Pixabay

Madrid, capitala Spaniei, este orașul european de anvergură care a înregistrat cel mai mare exces de mortalitate în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit raportului elaborat de către biroul național de statistică din Marea Britanie (ONS), care compară morțile petrecute din orice fel de cauză în statele din Europa, în prima jumătate a anului, relatează El Pais.

Madrid, orașul european de anvergură cu cel mai mare excesde decese pe fondul pandemiei

ONS, echivalentul INS din România și INE din Spania, a ajuns la concluzia că principalul exces de mortalitate a fost înregistrat la Madrid în săptămâna cu 27 martie, când au murit de patru ori mai multe persoane decât se obișnuia.

ONS calculează datele de mortalitate structurându-le după vârstă, sau mai exact colectează informațiile după ponderea categoriilor de vârstă din fiecare țară (adică are în vedere dacă o țară are mai multe sau mai puține persoane în etate, spre exemplu) și face o medie a excesului săptămânal. Excesul se calculează având în vedere media fatalităților petrecute între 2015 și 2019.

Anglia – raportul ONS face distincție între cele patru națiuni din Regatul Unit – nu a înregistrat cele mai mari vârfuri, dar este țara europeană cu cel mai mare exces de decese în perioada analizată.

În săptămâna cu 27 martie, a 13-a din an, comunitatea autonomă Madrid a înregistrat 5.179 de decese survenite din orice fel de cauze, potrivit oficiul european de statistică Eurostat, în timp ce media deceselor din ultimii cinci ani a fost de doar 933. Cu toate acestea, estimările nu pot fi comparate într-o manieră directă, pentru că presupun metodologii diferite, a explicat Diego Ramira, director al Institutului de Economie, Geografie și Demografie din cadrul Consiliului Spaniol Național de Cercetare.

Lucrarea biroului britanic de statistică a comparat cele petrecute în marile orașe europene, în principal în capitale, deși a inclus și alte orașe importante de pe continent. Spre exemplu, în Spania, alături de Madrid a fost cuprinsă și Barcelona.

De altfel, pe lângă vârful înregistrat în capitala Spaniei, al doilea oraș care a suferit un exces major de decese a fost chiar Barcelona – în acest caz a fost vorba despre săptămâna următoare, a 14-a din an, care corespunde zilei de 3 aprilie.

Birmingham, din Anglia, Marea Britanie, a înregistrat un exces de decese de 249,7%, în timp ce capitala Londra a contabilizat unul de 226,7%. Cel mai afectat municipiu italian din acest punct de vedere a fost Milano, principalul oraș din Lombardia și al doilea ca populație din Italia.

Record negativ de decese în 24 de ore pentru România

Bilanțul prezentat vineri de către Grupul de Comunicare Strategică a stabilit un nou record negativ din punct de vedere al deceselor noi – 39 de persoane infectate cu noul coronavirus și-au pierdut viața pe un interval de 24 de ore. Vestea vine în contextul în care România se află la capătul a 10 zile cu peste 1.000 de îmbolnăviri nou depistate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`