Sarcina este unul dintre cele mai frumoase momente din viața unei femei și mai ales din cea de familie. Soarta nu a fost însă de partea a două femei însărcinate, care au pierdut lupa cu noul coronavirus și au decedat. O femeie de 39 de ani din Arad a decedat în ambulanță, în drum spre Trimișoară, iar o altă femeie însărcinată, în vârstă de 31 de ani a încetat din viață după aproximativ două săptămâni petrecute în spital din Baia Mare.
Virusul și boala nu țin cont de statut social, de încercările l-a cara i-a spus viața sau de evenimentele memorabile pe care oamenii le așteaptă. Acesta a fost și cazul a două femei ce urmau să devină mame anul acesta. În vârstă de 39 de ani și 31 de ani, cele două au pierdut lupta cu noul coronavirus, iar în loc să aducă pe lume o viață, au încetat chiar ele să mai respire.
În urmă cu două săptămâni, la spitalul din Baia Mare a fost internată o femeie însrăcinată în cinci luni. În vârstă de 31 de ani, aceasta s-ar fi simțit rău, motiv pentru care a fost nevoită se se deplaseze la spital, iar în urma consultului de specialitate medicii i-au pus diagnosticul de dublă pneumonie.
Potrivit Baiamare24.ro, tânăra din Șomcuta Mare în vârstă de 31 de ani ar fi refuzat tratamentul pentru boală, motivând prin faptul că este însrăcinată. Femeia însă s-a simțit și mai rău la scurt timp, motiv pentru care ar fi fost testată pentru noul coronavirus, rezultatul fiind pozitiv. Maramureșanca a primit un rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19 și imediat a fost transferată la Spitalul de Penumofiziologie (TBC) – Suport Covid din Baia Mare, unde, potrivit sursei citate anterior, ar fi internat la ATI și intubată.
În cursul zilei de joi, femeia însărcinată în cinci luni a pierdut lupta împotriva COVID-19. Maramureșanca în vârstă de 31 de ani a decedat la spitalul din Baia Mare.
Dramele cauzate de COVID-19 în rândul femeilor însărcinate nu se opresc aici. O gravidă în vârstă de 39 de ani, din Arad a intrat în stop cardio-respirator între Arad și Timișoara și nu ar fi fost intubată la timp. Aceasta a fost resuscitată și intubată în UPU Timișoara, însă nici ea și nici fătul nu au supraviețuit.
În cursul zilei de joi, o altă femeie însărcinată, de această dată în 28 de săptămâni a decedat din pricina COVID-19. Aceasta fusese inițial internată la Spitalul din Arad, fiind testată pozitiv pentru noul coronavirus, după ce intrase în contact cu o altă persoană infectată. Odată ce starea ei de sănătate s-a agravat, medicii au decis să o transfere de la fostul spital municipal din Arad la Spitalul din Timișoara, notează Tion.ro.
Potrivit sursei citate anterior, femeia nu ar fi întâmpinat probleme în sarcină, dar odată ce doctorii au descoperit că avea saturația de oxigen de 70 la sută, au decis să o transfere la Spitalul din Timișoara, pentru a putea fi stabilizată. Drumul însă i-ar fi fost fatal, iar femeia a făcut un stop cardio-respirator în ambulanță.
„Este vorba despre o gravidă care era în 28 de săîptămâni, internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Arad. A fost testată pozitiv Covid.. A fost consultată de colegii de la Obsttetrică-Ginecologie. Pe parcursul internării la Arad pacienta nu a prezentat nicio problemă obstetricală. Astăzi am fost anunțați că se transferă pacienta la Timișoara. Se dorea un prim consult la clinica noastră, iar apoi să fie transferată spre Spitalul de Boli Infecțioase. Au apărut complicații majore, motiv pentru care a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara, unde din păcate, cu tot efortul depus de colectiv, nu au putut-o resuscita. Avea comorbidități”, a declarat Marius Craina, șeful Clinicii Bega din Timișoara, potrivit sursei citate anterior.
Pe de altă parte însă, Raul Pătrașcu, managerul Spitalului din Timișoară este de alăt părere. Potrivit Tion.ro, acesta susține că o simplă intubare, realizată la timp ar fi putut salva atât femeia cât și fătul.
„Astăzi am avut un caz halucinant din punctul nostru de vedere, cu o tânără însărcinată în 28 de săptămâni, pozitivă Covid-19, transferată de la Spitalul Județean Arad către Maternitatea Bega sau Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara. A făcut un stop cardiorespirator în ambulanță și a fost redirecrecționată către UPU (Unitatea de Primiri Urgențe) Județean, pentru că este cel mai performant spital din regiune. Din păcate, pacienta a suferit încă trei stopuri cardiorespiratorii în UPU și nu a mai putut fi salvată, Atât ea cât și fătul au decedat. De ce este halucinant cazul? Pentru că, din informațiile noastre, pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad, inițial, asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la maternitatea Covid-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean, inițial în secția de Chirurgie, pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic care a evidențiat sarcină normală. Când pacienta a început să se decompenseze respirator (insuficiență respiratorie) a fost transferată pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a acelui spital, unde nu ar mai fi fost urmărită. Din informațiile noastre, a fost „descoperită” în această dimineață la raportul de gardă, de către un inspector epidemiolog, căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește. Acest lucru este halucinant, având în vedere că pacienta ar fi avut o saturație de oxigen de 70 la sută, mult sub limita obligativității intubării, fiind deci un caz clasic de Anestezie și Terapie Intensivă. Fiindcă pacienta nu prezenta probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, noi am fi internat-o direct în secția ATI, pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează. O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți omenești, a unui părinte și a unui făt”, a declarat acesta pentru Tion.ro.
În cazul femeii de 39 de ani din Arad a început o anchetă cu privire la împrejurările în care tânăra a încetat din viață.