Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR1, că este cert în proporţie de 99% că referendumul din 29 iulie va fi invalidat, iar el va reveni la Palatul Cotroceni pe 1 august.
„Dacă BEC validează, nu are cine să se opună acestui lucru. După care urmează validarea referendumului de către CC şi s-a luat decizia. Sunt un om care are meserie şi are ce face, dar hai să discutăm problema serioasă. Ce vă pot spune este că miercuri eu voi fi înapoi la Cotroceni, asta este cert. Dacă nu exista riscul de fraudare, aş fi avut mari şanse şi cu participarea PDL să fiu înapoi la Cotroceni„, a declarat Băsescu.
„Deci, după părerea mea, 29 este o zi care în proporţie de 99% va pune capăt crizei politice prin invalidarea referendumului şi acesta este lucrul necesar României şi românilor acum” a adăugat el.
De asemenea, președintele suspendat a precizat că în cazul validării referendumului va urma o altă perioadă de instabilitate până la alegerile prezidențiale, și ăncă o lună și jumătate până la alegerile legislative.