Îmbulzeală pentru o binecuvântare a noului arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Zeci de oameni au uitat de măsurile de distanţare socială (VIDEO)

Îmbulzeală pentru o binecuvântare a noului arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Zeci de oameni au uitat de măsurile de distanţare socială (VIDEO)

Ajuns la Mănăstirea „Sf. Ioan” din Suceava cu o zi înainte de ceremonia de întronizare, ÎPS Calinic Botoşăneanul, noul arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fpst întâmpinat de o mulțime de oameni, care au ignorat recomandările de distanțare social, îmbulzindu-se pentru a fi mai aproape de acesta.

Momentul în care credincioşii s-au înghesuit ca să obţină binecuvântarea ierarhilor a fost transmis pe Facebook, iar autoritățile locale nu au reacționat în niciun fel.

Mai mult, șeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Marian Lungu, a declarat că jandarmii n-au dat nicio amendă la mănăstire, pentru că n-au avut efective la faţa locului. „N-am ştiut eveniment şi n-am avut efective la faţa locului”, a precizat Marian Lungu pentru Libertatea.

La eveniment au fost prezenți și preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, şi prefectul Alexandru Moldovan, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Amintim, Suceava a fost primul cel mai mare focar de COVID-19 din ţară, iar în prezent numărul celor infectaţi cu SARS-C-V-2 a ajuns la 4.397.

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, noul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost ales noul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, după decesul ÎPS Pimen, din cauza COVID-19.

Calinic Botoșăneanul s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957.

În anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu.

În 1986, la 14 mai, a fost hirotonit diacon în Catedrala mitropolitană din Iași de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, iar la 15 august, în același an, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna.

În anul 1990 a fost numit de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Românestareț al Mănăstirii Râșca, iar un an mai târziu PS Calinic Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iași, în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, era a doua opțiune a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru poziția de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

ÎPS Pimen, răpus de coronavirus

Pe 20 mai, ÎnaltpreasfinţitulPimen, fostul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.

Clericul a decedat la Institutul Matei Balș din București, unde se afla internat, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19 pe 20 aprilie 2020.

Pe 16 aprilie, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a luat parte la o ceremonie religioasă în aer liber, în urma căreia s-a simțit rău, apoi a ținut slujba de Înviere împreună cu preoți și călugări de la biserica Sfântul Gheorghe, de la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava.

Ierarhul, cel mai bătrân membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost adus de la Suceava la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din București cu un elicopter, atunci când simptomele de pneumonie severă au debutat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`