Ministrul Transporturilor: Loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie / Lucian Bode, despre primul tronson: „Am constatat un miracol”

Ministrul Transporturilor: Loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie / Lucian Bode, despre primul tronson: „Am constatat un miracol”
Captură Video Guvernul României / Facebook

Premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au efectuat o vizită la loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda. Bode a susținut că lucrările la cele două tronsoane ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie. La rândul său, Orban a susținut că, din punct de vedere al avizelor și al finanțării, nu mai există niciun fel de opreliști, prin urmare „nu este necesară decât mobilizarea constructorilor”.

Lucian Bode și Ludovic Orban, despre lucrările la loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda

Ministrul Transporturilor a declarat, vineri, că loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie.

„Pe lotul 1 am constatat un miracol (…), după patru ani de tergiversări s-a rezolvat problema relocării liniei electrice. După patru ani de aşteptări şi de bătaie de joc, până la urmă, pentru relocarea a patru stâlpi. Acolo frontul de lucru este asigurat, progresul fizic este la 90%. Nu avem, în acest moment, niciun blocaj care să ne determine să spunem că lucrările nu se vor finaliza în termenul agreat – sfârşitul lunii noiembrie acest an”, a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că solicitarea de a acorda extensia de timp în ceea ce privește lotul 2 este fezabilă, iar antreprenorul și-a dat angajamentul că se va mobiliza: „Și pentru lotul 2, cu extensia de timp acordată, termenul de sfârşitul lunii noiembrie pentru finalizarea acestor lucrări poate fi unul fezabil, un termen pe care antreprenorul şi-l asumă pentru a nu ştiu câta oară, în prezenţa noastră”.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că lucrările la loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda pot fi încheiate la termenul avansat de antreprenori – sfârșitul lunii noiembrie, cu condiția ca aceștia să se mobilizeze. Șeful Guvernul a mai susținut că, din punct de vedere al avizelor și al finanțării, nu mai există niciun fel de opreliște.

„În momentul de faţă, pentru finalizarea celor două tronsoane de autostradă la termen, nu este necesară decât mobilizarea constructorilor”, a insistat Ludovic Orban.

Referindu-se la lotul 2 al autostrăzii, premierul a apreciat că: „Este necesară o mobilizare suplimentară şi de utilaje, cel puţin 45-50 de utilaje. De asemenea, este nevoie de cel puţin 300 de angajaţi suplimentari”.

Noi probleme pe lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda

Totuși, pe lotul 1 al A10 au apărut noi probleme. O alunecare de teren s-a produs pe dealul de la Pârâul Iovului, astfel că taluzul a ocupat o parte din corpul autostrăzii aflate în construcție.

„În acea zonă este o mare problemă, pentru că pământul este de așa natură încât putem avea astfel de surprize. Este o argilă, în zonă de deal. Aceste probleme trebuie rezolvate, asumate printr-un proiect”, a declarat, pentru B1.RO, Manuela Dumitru, purtător de cuvânt al CNAIR.

Alin Șerbănescu, fostul purtător de cuvânt al CNAIR, a precizat, în schimb, că în general astfel de incidente se petrec din cauza manevrelor dolosive ale constructorilor, coroborate cu lipsa de vigilență a experților din cadrul CNAIR.

„Se lucrează la ‘minima rezistență’. Materiale la ‘minima rezistență’, tehnologii la ‘minima rezistență’, bineînțeles că se întâmplă astfel de evenimente. Proiectul ‘optimizat permanent’ înseamnă soluția mai ieftină. Din lăcomie, e posibil să se producă astfel de alunecări de teren după ce recepționezi lucrarea”, a explicat Șerbănescu, pentru B1.RO.

Tronsonul de autostradă are o lungime de doar 17 kilometri, fiind construit de antreprenorul italian Impresa Pizzarotti. Potrivit CNAIR, stadiul fizic al construcției este de 89,5%. Compania națională insistă că inaugurarea în acest an a lotului depinde doar de constructor.

Sebeș – Turda Lotul 1 și 2 trebuiau să fie gata din 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră