Viktor Orban, după summitul european: Există state în UE care urăsc Ungaria, pentru că se opune migrației, și vor să introducă un mecanism financiar de șantaj

Viktor Orban, după summitul european: Există state în UE care urăsc Ungaria, pentru că se opune migrației, și vor să introducă un mecanism financiar de șantaj
foto: Facebook

Premierul Viktor Orban este de părere că există țări în UE care „urăsc” Ungaria pentru că nu le permite „să-și impună politica privind migrația”, iar aceste state au dorit să introducă un mecanism financiar prin care să poată „șantaja” Budapesta și Varșovia.

Chiar și așa, premierul ungar este încântat de faptul că Ungaria a obținut la summitul european încheiat marți încă trei miliarde de euro din fonduri europene, dar și că, alături de Polonia, a reușit să împiedice fixarea unor condiții politice pentru accesarea sumelor din viitorul buget multianual al UE.

Viktor Orban, despre statele din UE care „urăsc” Ungaria

„Există unele ţări care sunt pro-migraţie şi ne urăsc pentru că nu le permitem să-şi impună politica privind migraţia şi pentru că Ungaria opreşte migranţii”, iar aceste ţări au dorit să introducă un mecanism financiar prin care să poată „santaja Ungaria şi Polonia”, consideră ViktorOrban,potrivit MTI citată de Agerpres.

Ungaria „a câștigat numai o importantă bătălie, nu și războiul”, în urma summitului în care liderii statelor naționale din UE, printre care și președintele Klaus Iohannis, au ajuns la un acord cu privire la cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 și un fond de redresare economică în valoare de 750 de miliarde de euro, care a fostconstituit prin crearea de datorie comună şi împărţit în 390 de miliarde granturi şi 360 de miliarde împrumuturi.

Viktor Orban a explicat că dezbaterea despre viitorul UE presupune o confruntare între două viziuni diferite despre lume. Dacă prima este reprezentată de „tradiția creștină și a culturilor naționale”, bucurându-se de susținerea Ungariei, cealaltă este cea care promovează „primirea (n.r. – în Europa) a numeroase persoane de culturi diferite care să se amestece cu cele care trăiesc aici pentru a crea o cultură unică”.

Parlamentul European cere condiționarea alocărilor de respectarea statului de drept

Forma acordului convenită de șefii de stat și de guvern din UE mai are nevoie și de girul Parlamentului European, care a anunțat, printr-o rezoluție adoptată joi, că va vota varianta propusă în cadrul reuniunii speciale a Consiliului abia după ce aceasta va fi „îmbunătățită”. Una dintre nemulțumirile eurodeputaților este legată chiar de faptul că înțelegerea liderilor naționali nu prevede „un mecanism clar care să condiţioneze finanţarea UE de respectarea statului de drept”.

În plus, eurodeputații consideră că „este necesară supravegherea democratică a instrumentului pentru redresare”, dar este nevoie și de „un angajament obligatoriu pentru identificarea de noi surse de venituri UE”.

B1.ROa explicat, într-un material mai amplu,cum s-au împărțit cele 1,07 trilioane de eurodin următorul buget multianual al UE, care sunt țările ce au câștigat în urma negocierilor și cine a pierdut, dar și cât primește în plus România, care ar dispune de o alocare de aproape 80 de miliarde de euro, în forma acordului stabilită la reuniunea specială a Consiliului European.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:37 - Cristina Prună (USR), despre cei care l-au votat pe Călin Georgescu: „A fost un vot anti-sistem, anti-privilegii, anti-sfidare, anti-aroganță, cam tot ce am văzut noi în ultimii ani de zile în România”
21:29 - Dan Negru, mesaj tranșant după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. „E finalul epocii”
21:24 - Ilie Bolojan este noul președinte al PNL. A anunțat că liberalii o vor susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale
21:19 - Un avion s-a prăbușit deasupra unei case, lângă capitala Lituaniei
21:16 - Designerul Adela Pârvu se dezice de Călin Georgescu: „Pentru mine a fost un șoc dublu când am văzut familia noului candidat și am recunoscut pentru cine am realizat un proiect de design interior în acest an”
20:53 - Evenimentele care vor avea loc cu ocazia Zilei Naționale a României. Militari români și străini vor defila la parada de 1 decembrie
20:51 - Simona Spătaru (USR): „Avem nevoie să menținem această democrație la care am început să lucrăm. Eu cred că nu există niciun dubiu că și PSD și PNL vor veni alături de Elena Lasconi”
20:42 - Cristian Tudor Popescu, despre fenomenul Călin Georgescu: „Vorbește ca un lider mistic al unei secte sinucigașe. Cei care îl urmează trebuie să îl vadă ca un trimis al lui Dumnezeu pe pământ” (VIDEO)
20:40 - Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia. Pentru prima datăîn ultimii șase ani se poate schia deja în noiembrie
20:19 - „E România pregătită să aibă președinte o femeie?”. Răspunsul categoric dat de Călin Georgescu la această întrebare (VIDEO)