Curtea de Apel anulează decizia de achitare primită de Vasile Blaga. Dosarul va fi rejudecat de la zero

Curtea de Apel anulează decizia de achitare primită de Vasile Blaga. Dosarul va fi rejudecat de la zero
Foto: commons.wikimedia.org

Judecătorii Curții de Apel București (CAB) au admins apelul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și au anulat decizia de achitare pe care a primit-o Vasile Blaga în octombrie 2017, în primă instanță, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Astfel, magistrații au dispusa ca speța să se reîntoarcă la Tribunalul București, spre rejudecare.

Curtea de Apel anulează decizia de achitare primită de Vasile Blaga. Dosarul va fi rejudecat de la zero

„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 2.198/30.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 1.240/3/2017. Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.07.2020”, se arată în decizia CAB, potrivit Agerpres.

Vasile Blaga, trimis în judecată de DNA în finalul anului 2016

În 29 noiembrie 2016, DNA Ploiești îl trimitea în judecată pe Vasile Blaga, sub acuzația că ar fiprimit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.

„În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, susținprocurorii anticorupție.

DNA spune că Vasile Blaga ar fi primit 500.000 de euro,prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, și 200.000 de euro printr-un alt intermediar. Concret, în rechizitorului întocmit de procurorii anticorupție,se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.Conform documentului, în anul 2009, în cadrul PDL ar fi existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, cu scopul de a obține bani pentru partid.

„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ştefan Gheorghe (…) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (…) a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică spre diverse societăţi indicate. (…) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma lui Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor”, arată DNA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`