EXCLUSIV // Potrivit ultimului bilanț alcazurilor noi de coronavirus, dat publicității joi de către Grupul de Comunicare Strategică, cele mai multe infectări raportate în ultimele 24 de ore au fost confirmate în județul Brașov. Aici cazurile noi de COVID-19 au explodat, cu113 infectări, reprezentând practic aproape 10% din numărul total al cazurilor noi confirmate la nivel național (1.112).
În acest context, Instituția Prefectului din județul Brașov a declarat pentru B1.RO că această creștere accelerată se explică prin transmitereacomunitară, pe fondul nerespectării măsurilor de protecție, a aglomerărilor care se produc în weekenduri și a numărului mare de teste efectuate în județ.
“Asistăm la o transmisie comunitară extinsă a virusului, cauzată în principal nerespectării de către populație a măsurilor de protecție sanitară, dar și numărului mare de teste care se fac la noi în județ, atât în sistemul sanitar de stat, cât și în cel privat. De la începutul pandemiei în județul Brașov au fost efectuate peste 40.000 de teste. La noi și companiile își testează periodic angajații. Vorbim totodată despre un județ cunoscut pentru activitatea turistică. Și asta contribuie la extinderea noului coronavirus. Sunt aglomerări, în special în weekend, atât în municipiul Brașov, cât și în alte destinații turistice din județ”, au declarat repreentanții prefecturii.
Aceștia au precizat că, deocamdată, NUs-a luat decizia carantinării anumitor zone dar sunt în atenția autoritățilordouă localități:Crizbav și Teliu.
„Deocamdată nu se pune în discuție această măsură pentru că nu s-a atins acea limită de trei cazuri la mia de locuitori”, au mai precizat reprezentanții Prefecturii.
Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns, joi, la 41.275 de infectări și 2.126 decese. Asta după ce încă 1.112 de persoane au fost depistate pozitiv în ultimele 24 de ore, iar 25 pacienți COVID-19 au murit. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
La Terapie Intensivă se află în acest moment 285 oameni infectați cu SARS-CoV-2. În carantină la domiciliu sunt 1.334 de oameni, în izolare la domiciliu 250, iar în izolare instituționalizată 816. Un număr de 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De la izbucnirea crizei, la nivel național au fost prelucrate 1.030.692 de teste. În Diaspora, 5.262 români au fost contaminați, iar 122 dintre ei au decedat.
Instituția Prefectului Argeș a anunțat miercuri că 12 localități din județ se află în prezent sub monitorizare. În funcție de cumva evolua numărului de cazuri de îmbolnăvire, urmează ca la data de 27 iulie 2020 să fie luate eventuale măsuri de carantincare zonală.
Localitățile din județul Argeș evaluate în prezent sunt: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.